Ce trebuie să știi despre Sfânta Cuvioasă Parascheva?

0
Sfânta Cuvioasă Parascheva

Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune că pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserica cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determina să-și dăruiască hainele sale săracilor.
După o vreme se retrage în pustie. Urmând sfaturile unor viețuitori aleși, se îndreaptă spre ținutul Pontului, oprindu-se la mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va rămâne cinci ani. De aici a plecat spre Țara Sfânta, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în puștiul Iordanului.

Într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus în vis, să se reîntoarcă în locurile părinteșți. Sfântul Varlaam scrie în Cazania să: „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat sufletul
A fost îngropată ca o străină. Potrivit tradiției se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au aruncat la țărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând deci o groapă, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit și plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corabierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpasera groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceștia îl mustră pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis ” și care nu era altă decât Cuvioasă Parascheva ” i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva la loc de cinste.

Credincioșii au înțeles că este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au așezat în biserica Sfinții Apostoli din Kallicrateia. Îndată au avut loc vindecări minunate în urmă rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște.

În anul 1238, în ziua de 14 octombrie, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Tarnovo, fiind așezate în Biserica cu hramul Maicii Domnului.

În anul 1393, Bulgaria cade sub ocupația turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate în moschei. Este anul în care sfintele moaște sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.

După lupta de la Nicopole din anul 1396, moaștele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad – Serbia, în anul 1398.

Cinstirea Cuvioasei Parascheva nu are granițe

Bisericile care au ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasă Parascheva sunt într-un număr mare. Astfel, în Arhiepiscopia Bucureștilor sunt peste 33 de biserici, în Arhiepiscopia Târgoviștei 18, în Episcopia Buzăului 29, în Episcopia Dunării de Jos 24, în Episcopia Alexandriei și Teleormanului 4, în Arhiepiscopia Iașilor 35, în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților 5, în Episcopia Romanului 22, în Arhiepiscopia Sibiului 47, în Episcopia Maramureșului și Satmarului 6, în Arhiepiscopia Timișoarei 18, în Episcopia Caransebesului 5, în Mitropolia Basarabiei 6. Episcopia Ortodoxă a românilor din Ungaria are la Gyula o biserica cu hramul „Sfânta Parascheva”, construită în anul 1834. Românii din Malovista (Macedonia), Torino (Italia), Paris (Franța), Wakefield, Massachusetts (SUA) au biserici al căror hram este Sfânta Parascheva.

Într-o predică închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mărturisit că Sfânta Parascheva îi ajută pe toți oamenii care își îndreaptă rugăciunile către ea: „Sfinții, din orice neam ar fi ei, sunt sfinții lui Dumnezeu și îi ajută pe toți oamenii smeriți care cu evlavie multă și cer ajutorul sfinților. De aceea, Sfânta Cuvioasă Parascheva adună popoarele în comuniune de rugăciune, în unitate frățească. Adună laolaltă pe români, bulgari, greci, sârbi și pe toți cei care o cinstesc cu multă evlavie. Sfânta Cuvioasă Parascheva este mult folositoare pentru toți creștinii, dar mai ales pentru toți cei care au evlavie deosebită față de ea. Sfânta a fost tânăra când a trecut la viața veșnică. Se vede aceasta mai ales la Iași în perioada examenelor când studenții, cu multă evlavie, cer ajutorul ei că să reușească la examene. De asemenea, sunt oameni bolnavi care vin de la depărtări mari ca să primească ajutorul Sfintei Cuvioase Parascheva”.

Te-ar putea interesa și Sfinți mai puțin cunoscuți – îți regăsești numele?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.