Sfântul Vasile cel Mare – Tradiții și obiceiuri

1
Sfântul Vasile cel Mare - Tradiții și obiceiuri

Anul Nou începe cu sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanți părinți ai Bisericii Ortodoxe și unul dintre cei mai mari teologi creștini, considerat „păzitor de duhuri rele”.

Cine a fost Sf.Vasile cel Mare

Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare a fost un arhiepiscop din secolul al IV lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei arhiepiscopi de seamă, răsăriteni, ai Bisericii Ortodoxe, alături de Grigore de Nazianz și Ioan Gură de Aur.

Provenea dintr-o familie creştină binecunoscută – tatăl său, Sfântul Vasile cel Bătrân, a fost un renumit învăţător în Pont, iar sora sa, Macrina, şi fratele său, Grigore din Nyssa, au devenit de asemenea sfinţi.

O mare atenţie a acordat Sfântul Vasile săracilor şi celor oprimaţi, iniţiind nenumărate acte de caritate. Dragostea sa faţă de semeni s-a concretizat mai ales în aşezământul filantropic, numit de credincioşi Vasiliada. Acest aşezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunaţi cei înfometaţi şi abandonaţi, spre a fi hrăniţi. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală îşi avea rezervată clădirea şi personalul necesar pentru îngrijire.

Sfântul Vasile moare în anul 379, iar la înmormântarea sa participă un mare număr de creștini, evrei, păgâni, localnici și străini, ca dovadă a popularităţii sale.

Obiceiuri de Sf.Vasile

În ziua de Sfântul Vasile cel Mare este bine să verşi vin pe masă, să spargi un pahar alb, să răstorni cutia de chibrituri sau să dai de pomană unui om sărac, ca să ai noroc tot anul. Tradiţia populară mai spune că ai noroc dacă prima persoană care intră în casă de 1 ianuarie este bărbat.

Sfântul Vasile, perceput de unii drept primul petrecăreţ, numele lui fiind considerat de alţii drept numele de botez al lui Iisus Hristos, este apărătorul creştinilor, „păzitor de duhurile rele”, astfel că prima zi a anului a ajuns să fie considerată un moment propice pentru desfăşurarea practicilor magice.

Dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe faţă, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos în tot anul.

Totodată, dacă dormi de Sfântul Vasile, rişti să fii leneş tot anul.

Se mai spune că, în ziua de Anul Nou, orice familie trebuie să fiarbă un cap de porc, pentru a avea un an bogat.

Un alt obicei este că, pe nemâncate, fiecare om să ia în mână unealtă cu care lucrează în timpul anului şi s-o mânuiască de trei ori, pentru un mai mare spor la lucru în noul an.

Tot în ziua de Sfântul Vasile se spune că e bine să se bea mult vin, pentru că atât cât vom bea, tot aşa vom avea şi sânge în obraji.

Tradiții de Sf. Vasile cel Mare

Alte superstiţii sunt legate de vreme. Conform tradiţiei populare, cum e ziua de Anul Nou, aşa va fi tot anul: dacă ninge, va fi un an îmbelşugat, iar dacă e senin, oamenii vor fi sănătoşi tot restul anului.

Tradiţia populară mai spune că de Anul Nou se înnoiesc toate, motiv pentru care e bine ca oamenii, în prima zi din an, să-şi pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul.

La trecerea dintre ani şi pe 1 ianuarie copiii obişnuiesc să meargă cu sorcova din casă în casă, pentru a le ura oamenilor bogăţie şi sănătate. Deşi sorcova era confecţionată, la început, din rămurele de pomi fructiferi sau din trandafiri, în prezent, ea este făcută din hârtie colorată şi beteală.

„Semănatul”, „Pluguşorul”, „Plugul cel Mare” sau „Vasilică” sunt alte texte cu care se urează în prima zi din an.

Astfel, există obiceiul să se colinde cu o căpăţână de porc împodobită cu panglici şi mărgele, tradiţie numită „Colindul cu Vasilică”. După terminarea colindatului, aceştia se strâng la o cârciumă, iar mai târziu gătesc căpăţâna.

La ţară există obiceiul dezlegării anului, când tinerii colindă prin sat şi fac zgomote cu bice, buciume sau oale. Se spune că aşa sunt alungate duhurile rele.

Tot la ţară, fetele nemăritate obişnuiesc să construiască punţi din două crenguţe de măr dulce, de care leagă busuioc, o pară de argint cu fir de aţă roşu, un inel, o batistă şi un şir de mărgele, pentru a vedea cum va fi alesul. Astfel, dacă puntea este plină de brumă, fata se va căsători cu un bărbat bogat, iar dacă puntea nu are brumă, atunci se va căsători cu unul sărac.

Se spune că Sfântul Vasile s-ar fi rugat la Dumnezeu să îi dea o zi, astfel că i s-a dat prima zi din an. Fericit, Sfântul Vasile a legat o crenguţă de busuioc la toarta unui clopoţel şi i-a urat lui Dumnezeu lucruri bune. De aceea există obiceiul de a ura de 1 ianuarie.

Semnificația numelui Vasile

Numele Vasile este foarte răspândit în toată lumea creştină. Acesta provine din grecescul „basileios”, care la rândul lui înseamnă „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius.

Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Vasile

Iată cui trebuie să transmiți mesaje de la mulți ani de Sfântul Vasile:

  • Vasile
  • Vasilică
  • Vasilică
  • Silică
  • Sile
  • Vasi
  • Sică
  • Sica
  • Vasila

Rugăciunea Sfântului Vasile cel Mare

”Știu, Doamne, că cu nevrednicie mă împărtășesc cu preacurat Trupul Tău, și cu scump Sângele Tău, și sunt vinovat, și osânda îmi mănânc și-mi beau, nesocotind Trupul și Sângele Tău, al Hristosului și Dumnezeului meu; ci întru îndurările Tale nădăjduind, mă aproprii la Tine, Cel ce ai zis: Cel ce mănâncă Trupul meu și bea Sângele Meu, rămâne întru Mine și Eu întru el. Îndură-Te deci spre mine, Doamne, și nu mă da spre batjocură pe mine păcătosul, ci fă cu mine după mila Ta; și să-mi fie mie Sfintele acestea spre vindecare, și curățire, și luminare, și pază, și mântuire, și spre sfințirea sufletului și a trupului; spre depărtarea a toată nălucirea și fapta vicleană, și lucrarea diavolească ce se lucrează cu dinadinsul întru mădularele mele; spre îndrăznirea către Tine și spre iubirea Ta; spre îndreptarea vieții și spre întărire; spre adăugarea virtuții și a desăvârșirii; spre împlinirea poruncilor; spre împărtășirea cu Sfântul Duh; spre merindea vieții veșnice, și spre răspuns bine primit la înfricoșata judecată a Ta, iară nu spre judecată, sau spre osândă. Amin!”

Te-ar putea interesa și Sfinți mai puțin cunoscuți – îți regăsești numele?


1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.