Nuanţele perfecte pentru părul tău – sfaturile hairstylistul Ina Angheluţă

Nuanţele perfecte pentru părul tău – sfaturile hairstylistul Ina Angheluţă

117
0
DISTRIBUIȚI
Nuanţele perfecte pentru părul tău - sfaturile hairstylistul Ina Angheluţă

Alegerea culorii părului este importantă pentru fiecare femeie. Atunci când decizi să faci o schimbare de look, este dificil să alegi o nuanţă perfectă. Dacă nu ştii exact care va fi cea potrivită pentru părul tău, hairstylistul Ina Angheluţă vine cu proaspete sfaturi pentru un păr minunat.

“Când vine vorba de culoarea părului, fiecare anotimp are farmecul lui. Dacă vara aceasta am purtat culori holografice, toamna ne va încânta cu noi culori precum pastel, ice-cream şi candy. Practic continuăm trendul din vară, doar că estompăm puţin din intensitatea culorii”, spune Ina.

În acest sezon una dintre cele mai căutate culori este blondul cenuşiu-platinat, dar şi clasicul roşcat. Cu toate acestea, profesionista recomandă potrivirea intensităţii şi alegerea unei nuanţe de arămiu şi auriu: “Naturaleţea a fost şi va rămâne mereu pe val, doar că adăugăm un reflex şi obţinem un şaten-cenuşiu atât de căutat. Pentru brunete am pregătit nuanţe de scorţişoară şi ciocolată. Noutatea absolută de anul acesta este o tehnică de colorare propusă de MATRIX – color melting. Dacă în anii trecuţi am avut strobing-ul, prin care reuşeam să evidenţiem anumite zone ale feţei, acum, prin color melting, ne jucăm cu lumina”, explică Ina Angheluţă.

Noul trend, numit “color melting”, reprezintă o evoluţie a vestitului ombre. Dacă eşti suficient de curajoasă şi vrei neapărat o schimbare radicală a părului tău, noua tehnică este exact ceea ce cauţi. Aceasta implică două sau mai multe culori care se aplică treptat pe toată lungimea firului de păr. Trecerile sunt invizibile, iar secretul constă în combinarea culorilor rece şi cald pe aceeaşi şuviţă.

“Putem creea volum şi forme, lumini şi umbre, doar cu ajutorul culorilor. Astfel ne asigurăm că fiecare clientă are o culoare personalizată, iar noi contribuim la unicitatea ei prin creativitatea noastră. Să aveţi o toamnă plină de culoare!”.

Pentru programări sau alte informaţii: 0741 174 156
Facebook: Ina Studio

Află şi Cum scapi de celulită? – câteva sfaturi oferite de trainerul Mircea Moraru

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.