Un ”Simbol” la intrarea în orașul Galați și restricții de trafic

0

Primăria municipiului Galați anunță că va amplasa monumentul ”Simbol” în sensul giratoriu de la intrarea în oraș dinspre Tecuci. Lucrările sunt programate pentru miercuri seara, după ora 20.00. Astfel, pentru buna desfășurare a lucrărilor, în data de 23.09.2020, după ora 20.00, traficul rutier va fi închis pe banda a doua de mers pe străzile Brăilei, Dunărea și Drumul de Centură pe o distanță de aproximativ 20 de metri înainte de intrarea în sensul giratoriu. Traficul rutier va fi închis inclusiv pe banda a doua din sensul giratoriu.

Rugăm conducătorii să respecte semnalizarea rutieră temporară ce se va institui și le mulțumim pentru înțelegere.

Reamintim că primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a realizat un sondaj public privind amplasarea unei opere de artă la intrarea în oraș dinspre Tecuci. Astfel, gălățenii au fost invitați să aleagă una dintre cele două lucrări prezentate în cadrul sondajului, fiind vorba despre opera de artă ”Serafim”, avându-l ca autor pe Denis Brânzei, și despre opera de artă ”Simbol”, avându-i drept autori pe Gheorghe Terescenco, Gheorghe Dogaru și Palade Costică. Astfel, 5.652 de pesoane au votat în cadrul consultării publice, iar opera ”Simbol” a obținut 63% din voturi, în timp ce opera ”Serafim” a avut 37% din voturi.

Aceste opere de artă au fost selectate dintr-un număr total de opt donate de către Fundația Culturală ”Nicolae Mantu”. Primăria municipiului Galați are în vedere ca toate aceste opere de artă să fie amplasate în diferite zone din oraș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.