Spectacol de Ziua Națională a Drapelului și de Ziua Internațională a Dunării

0

Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard” organizează duminică, pe 26 iunie, de la ora 19:00, spectacolul Drapelul – sfânt odor și Dunărea de dor, un concert-spectacol care va avea loc la Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos din Galați. Intrarea la acest eveniment va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

Concertul-spectacol Drapelul – sfânt odor și Dunărea de dor,dirijat de către maestrul Eugen Dan Drăgoi,este închinat în cinstea a două zile importante: Ziua Națională a Drapelului și Ziua Internațională a Dunării, sărbătorite pe 26 iunie, respectiv 29 iunie.

Soliștii vocali Adelina Diaconu, Silvia-Alice Niță, Florin Bobei, Valentin Vasopol, Sebastian Băncilă și Elvis Butunoi vor da viață unor pagini celebre din repertoriul românesc și universal, printre care și arii din operete de Emmerich Kálmán, Franz Lehár, Ciprian Porumbescu, Filaret Barbu sau Florin Comișel. Corul Teatrului va completa programul serii cu câteva bijuterii muzicale de gen, sub îndrumarea dirijorului Daniel Nistor, iar baletul Teatrului va avea intervenții coregrafice deosebite, pregătite de maestrul de balet Gabriela Gegea.

Citește ultimele articole:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.