În Brăila, 16 staţii de tramvai amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi

În Brăila, 16 staţii de tramvai amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi

24
0
DISTRIBUIȚI
În Brăila, 16 staţii de tramvai amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi

Municipalitatea se pregăteşte să amenajeze 16 staţii de tramvai din Brăila pentru a asigura accesul neîngrădit pentru persoanele cu dizabilităţi la mijloacele de transport public. În cadrul unei şedinţe ordinare a Consiliului Local Municipal a fost aprobat un proiect de hotărâre privind Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (DALI) pentru acest obiectiv de investiţii a cărui valoare totală se ridică la 735.198 lei cu TVA. Durata de realizare este de 2 luni, din care 2 săptămâni pentru serviciile de proiectare şi 6 săptămâni pentru execuţia lucrărilor.

Potrivit raportului proiectului, este vorba despre amenajarea a 16 staţii de tramvai pentru persoanele cu dizabilităţi : patru pe Calea Călăraşilor, respectiv, 12 pe Bulevardul Dorobanţilor. Principalele lucrări de intervenţii sunt: montarea unui parapet de protecţie a călătorilor; a unei copertine de ploaie; a unor plăcuţe reflectorizante pe parapetul de protecţie; a unui marker solar; precum şi a unei benzi pentru ghidarea persoanelor cu deficienţă de vedere. De asemenea, pentru siguranţa circulaţiei se vor monta indicatori de orientare şi avertizare şi marcaje rutiere.

Citește tot articolul pe Obiectiv Vocea Brăilei

S-ar putea să te intereseze și: S-a deschis primul co-working space din Brăila: Workbar 410

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.