Street Dance? Electro Dance? Comunitatea Unity Squad!

Street Dance? Electro Dance? Comunitatea Unity Squad!

149
0
DISTRIBUIȚI
Street Dance Electro Dance Comunitatea Unity Squad!

Unity Squad reprezintă o mișcare puternică, o ușă deschisă pentru dansatori și artiștii ce colaborează cu aceștia.

Susținut și reprezentat de oameni ce poartă iubire pentru o pasiune comună, Unity Squad are ca scop dezvoltarea dansului și a artiștilor ce urmează acest drum. In acest moment, Unity Squad este reprezentat de o familie numeroasă, printre care și artiști din Grecia, Polonia sau Italia, România (Galați) fiind locul unde această idee a luat naștere și totodată locul în care au loc majoritatea evenimentelor susținute de acest proiect.

De la cursuri de dans la flashmob-uri, workshop-uri, concursuri locale, naționale și internaționale, show-uri și schimburi de experiență până la spectacole întregi puse pe scene de teatru, sala fiind arhiplină. ‎Orice colaborare între dansatori, orice coregrafie realizată individual sau între trupele aferente va beneficia de filmare și montaj, promovare și participarea la următoarele proiecte în mod gratuit din partea staff-ului U.S.

Promovând paginile de Instagram și Facebook în mod constant, Unity Squad oferă dansatorilor șansa de a colabora cu alți artiști, spre exemplu persoane ce realizează concerte și doresc colaborare de genul dansatori-cântăreți. De asemenea, canalul de Youtube va afișa în mod constant munca depusă a dansatorilor, coregrafiile și concursurile acestora.

‎Unul din țelurile acestui proiect este reprezentat de ideea de “pânză de păianjen”, aceasta reprezentând o rețea de artiști ce activează în cadrul acestui proiect din orașe și tari diferite. Astfel, această mișcare ar deveni vitală pentru comunitatea dansului din România și nu numai.
Aceste oportunități susțin dansatorii în scopul creșterii pe plan personal, financiar și nu numai. Totuși, cel mai important lucru, acesta fiind și scopul inițial, având loc prioritar, este că acest proiect creează o familie, un loc în care oamenii se pot simți ei înșiși și se pot exprima folosind o pasiune și iubire comună, dansul, arta ce leagă sufletește oameni de pretutindeni.

Taxa lunară: 50 lei/lună – prima lună gratuit.
Studenții pot practica gratuit.
Adresa: Str. științei nr. 115, Casa de Cultura a Studenților
Telefon: 0755 306 764

Sursa: www.facebook.com

Află mai multe despre Galați: Galaţiul, unul dintre cele mai dezavantajoase oraşe din ţară

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.