Susţine educaţia prin licitaţii şi achiziţii de fapte bune pe leru.ro

0
Susţine educaţia leru.ro

Leru.ro continuă magazinul online de fapte bune și în 2020. Ediția de anul acesta a început pe 1 Decembrie 2020 și vizează susținerea educație în rândul copiilor cu situații delicate din județele Galați, Brăila, Vrancea și Vaslui.

Open Hub și Thecon organizează pentru al doilea an consecutiv, proiectul caritabil Leru.ro, magazinul online de fapte bune, unde cei interesați sunt invitați să se implice prin donații care să ajute la susținerea educației copiilor. În parteneriat cu Fundația Inimă de copil, anul acesta, se doreşte achiziționarea a 100 de tablete, echipate cu manual interactiv de utilizare și acces gratuit la internet, dar și vânzarea online de produse realizate manual de către persoanele care lucrează în Atelierul Inimă de Copil.

Relansarea oficială a magazinului online LERU.RO, a avut loc în data de 1 Decembrie 2020, când profesioniști voluntari din domeniul IT și nu numai, au finalizat construirea celui mai mare magazin online de fapte bune, într-un nou format, adaptat la condițiile actuale.

La fel ca și în ediția anterioară, ambiția proiectului este de a defini cuvântul ler, ca și simbol al filantropiei în preajma sărbătorilor de iarnă, dar mai ales de a susține educația viitoarelor generații.

Astfel, în ediția anului trecut (2019), cu ajutorul voluntarilor, dar și a donatorilor s-a reuşit direcționarea sumei de 13.340 lei către programele Științescu (7088 lei) și Generații Galați (6252 lei), prin intermediul cărora peste 80 de copii beneficiari și 12 seniori și-au putut continua mai ușor incursiunea în lumea educației STEAM, dar și programele de învățare organizate în centrele comunitare beneficiare. Tot acest demers nu ar fi putut fi posibil fără partenerii inimoși ai proiectului (peste 43 voluntari, 5 parteneri principali, 8 parteneri media, 8 bloggeri locali, 38 companii implicate), dar mai ales fără implicarea intensă a donatorilor care au ales fie să achiziționeze produsele disponibile, fie să ofere fizic produse. Detalii complete despre rezultatele obținute în ediția trecută pot fi vizualizate aici (click).

Ediția 2020 Leru.ro vine în întâmpinarea întregului demers, cu un format diferit, adaptat la condiții de siguranță, care să restrângă posibilitățile de răspândire a virusului COVID 19. Astfel, persoanele fizice şi companii sunt invitate să doneze servicii și produse, precum și vouchere valorice de achiziții, produse tematice cadourilor de Crăciun. Acestea vor putea fi achiziționate prin sistem de licitație de către cei care vor dori să susțină cauzele Leru.ro.

CAUZA: “100 de copii mai aproape de educație cu 100 de tablete echipate”.

Sistemul de învățământ trece acum printr-o nouă etapă generată de pandemie: Școala online. Deși o soluție la îndemână, dar și îndelung discutată de către milioane de părinți și cadre didactice, pentru copiii care provin din familii defavorizate învățământul online încă pare un vis îndepărtat.
Prin campania Leru.ro vor fi aduşi 100 de elevi din județele Galați, Brăila, Vrancea și Vaslui mai aproape de școala online şi se vor reduce astfel distanțele sociale şi economice.

“Pe această cale invităm toți artiștii, influencers și persoanele juridice să ne unim forțele în lupta cu abandonul școlar. Astfel, cei interesați pot dona diferite obiecte din categoriile jucării, decorațiuni, vouchere achiziție servicii sau produse, cărți și bijuterii pe care, odată listate pe leru.ro, cei care cred în cauza noastră să poată licita pentru acestea. Donațiile vor putea fi făcute până la data de 15.12.2020 prin contactarea organizatorilor la 0740470048, iar contravaloarea obținută în urma licitațiilor va fi utilizată pentru achiziția tabletelor și serviciilor de internet.” – Corina Nechifor, Fundația Inimă de Copil.

Partenerii voluntari Open Hub și Thecon, se vor asigura că donațiile achiziționate vor fi transmise către câștigătorii licitațiilor până la data 07.01.2021. Achiziția, echiparea tabletelor și livrarea acestora către copii se va realiza în perioada 4.01 – 07.02.2021, împreună cu consilierii și voluntarii Fundației Inimă de Copil, la domiciliul acestora, aproape de începutul noului semestru școlar.

CAUZA: “Binele face bine – Atelier Inimă de copil”

Este un proiect de economie socială care aparține Fundației Inima de Copil. A fost înființat în anul 2005 și a fost destinat inițial tinerilor cu dizabilități ca atelier de terapie ocupațională, ca o șansă pentru tineri beneficiari ai fundației care nu aveau sau le-ar fi fost greu să ocupe un loc de muncă.

În prezent la Atelier Inimă de copil sunt implicate și persoane care au nevoie de sprijin, mămici aflate în căutarea unui loc de muncă sau din familiile aflate în programele organizației și voluntari. El este șansa unor locuri de muncă și de susținere a persoanelor vulnerabile.

Produsele lucrate în atelier sunt în majoritate unicat sau lucrate în serii mici. Prin achiziția directă pe leru.ro a produselor cu tematică de Crăciun, realizate manual de către persoanele care lucrează în Atelier Inima de copil, tu susții locurile de muncă pentru aceste persoane vulnerabile și care sunt atât de importante pentru ele.
Stocul acestor produse este unul limitat, așadar grăbește-te să prinzi lansarea leru.ro. Fondurile strânse prin vânzarea acestor produse vor fi virate integral către Atelier Inimă de copil.

Alătură-te proiectului pe www.leru.ro .

Implică-te şi în campania: Copiii născuți prematur sărbătoresc anul acesta primul Crăciun

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.