Trei spectacole cu teme universale – iubirea și moartea – la Dramatic

0
Trei spectacole cu teme universale - iubirea și moartea - la Dramatic

În acest weekend, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați îi propune publicului trei spectacole cu două teme universale și eterne: iubirea și moartea. Vineri, 10 mai, iubitorii de teatru pot vedea spectacolul „TREI GRAȚII”, de dramaturgul rus Valentin Krasnogorov, în regia lui Eugen Făt. Este o comedie plină de sensibilitate ce le are în centru pe trei prietene de-o viață care vor să cucerească un bărbat, într-o încercare înduioșătoare de a-și reafirma feminitatea și de a-și găsi fericirea. Sâmbătă, 11 mai, publicul e așteptat la „ULUITOARELE NUMERE DE SINGURĂTATE ALE LUI EDWARD GANT”, de scoțianul Anthony Neilson, în regia lui Dragoș Alexandru Mușoiu. „Uluitoarele numere…”, pe care cronicarii l-au numit „un spectacol absolut memorabil, un must-see al teatrului gălățean”, vorbește despre provocările iubirii și despre dificultățile adaptării la o lume în schimbare, totul într-un decor strălucitor și extravagant. Duminică, 12 mai, pe scena Dramaticului se joacă „O ASEMENEA IUBIRE”, de dramaturgul ceho-austriac Pavel Kohout, în regia lui Radu Nichifor. Un bărbat nu are curajul de a alege între două femei și distruge destinul celei care îl iubește până la sacrificiu.

Biletele la spectacole pot fi achiziționate de pe site-ul teatrului – bilete.fanitardini.ro sau de la casa de bilete, care are următorul program: * luni, marți, miercuri 11:00-19:00 * joi, vineri 10:00-16:00 şi 17:00-19:00 * sâmbătă, duminică 10:00-13:00 şi 17:00-19:00. Informații suplimentare despre achiziția biletelor pot fi obținute la 0758089994 sau 0758049850.

Vineri, 10 mai 2019; Ora 19:00, Sala Mare; TREI GRAȚII de: Valentin Krasnogorov
Regia: Eugen Făt
Scenografia: Sorana Ţopa
Distribuția: Liliana Lupan, Svetlana Friptu, Carmen Albu, Dan Căpăţână, copiii Sarah Bivol, Alexandra David, Alexandra Suchoverschi
Durata: 1 h 30 min

Sâmbătă, 11 mai 2019; Ora 19:00, Sala Mare; ULUITOARELE NUMERE DE SINGURĂTATE ALE LUI EDWARD GANT de: Anthony Neilson
Regia: Dragoș Alexandru Mușoiu
Scenografia: Andreea Simona Negrilă
Distribuția: Cristian Gheorghe, Oana Mogoș, Ionuț Moldoveanu, Vlad Volf
Durata: 1 h 50 min

Duminică, 12 mai 2019; Ora 19:00, Sala Mare; O ASEMENEA IUBIRE de: Pavel Kohout
Regia: Radu Nichifor
Scenografia: Sorana Țopa
Distribuția: Flavia Călin, Ciprian Brașoveanu, Ionuț Moldoveanu, Petronela Buda, Tamara Constantinescu, Florin Toma, Vlad Ajder, Elena Ghinea, Adelin Ilie, Valentin Terente
Durata: 2 h 30 min (cu pauză).

Citește și articolul: Festivalul Internaţional de Animaţie Gulliver 2019 – program complet

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.