Una bună, 9 așa și-așa cu Ionuț Pucheanu. Omul Ionuț Pucheanu

Una bună, 9 așa și-așa cu Ionuț Pucheanu. Omul Ionuț Pucheanu

1044
0
DISTRIBUIȚI

Până acum mai câteva ediții, Una bună, 9 așa și-așa  a fost îndeosebi despre administratorii de cafenele, puburi, restaurante și alte stabilimente pe voia sufletului și a papilelor gustative.

Ne propunem, însă, să schimbăm macazul  și să explorăm sufletul orașului în toate direcțiile și domeniile lui. Și cu cine să începem dacă nu chiar cu autoritatea cea mai proeminentă a acestuia, primarul Ionuț Pucheanu?

Spunem primar pentru că este atributul care îl definește cel mai bine în mentalul colectiv. Una bună, 9 așa și-așa, însă, va fi despre Ionuț Pucheanu- omul din spatele funcției, omul familiei și al prietenilor săi. Pentru că, înainte de toate, omul prevalează funcția.

Una bună, 9 așa și-așa cu Ionuț Pucheanu, omul.

Una bună: Ce anume v-a inspirat în alegerea de a candida atunci când ați făcut-o? Cum și când ați știut că asta trebuie să faceți?
Răspunsul la această întrebare este mai complex…
Am știut mereu că sunt capabil și vreau să fac ceva bun pentru orașul unde m-am născut, am crescut și m-am format, Galați! Când am fost nevoit să fac alegerea a fost ca un vârtej, mi s-a propus, m-am sfătuit cu familia, pentru că eram conștient că este un pas pe care îl fac împreună cu cei care îmi sunt aproape, iar apoi am decis. Acum, privind în urmă, îmi dau seama încă o dată că încrederea și susținerea familiei și a echipei alături de care am pornit acest drum sunt esențiale și mă bucur că îi am pe toți aproape.

.. și 9 așa și-așa, aproape inconfortabile.

Cum s-au schimbat relațiile cu prietenii și cunoscuții după ce ați devenit primar al orașului?
În afară de faptul că vorbim mai rar și ne vedem din ce în ce mai rar, asta pentru că în fiecare zi agenda este extrem de plină, relațiile mele de prietenie nu s-au schimbat. Poate că unele dintre ele au devenit și mai solide aș spune. Am norocul să am în viața mea oameni care știu să fie aproape necondiționat, iar asta consider că în zilele noastre este o valoare din ce în ce mai rară! Desigur că o parte dintre cunoscuți au înțeles mai greu expunerea mea și programul foarte încărcat, însă cât trăim învățăm cu și despre oameni.

Sunteți o persoană activă pe rețelele de socializare. Aveți o agenție de PR care se ocupă de asta? Cine postează și răspunde în social media?
Desigur că nu sunt singur în rețelele de socializare, însă sunt de părere că cel mai bun PR este propria persoană. Și mă reprezintă lucrul făcut. Aceea cred că este cea mai bună paletă de evaluare în fața cetățenilor! Dincolo de politică și de postările celor din opoziție care duc în derizoriu constant orice facem, fără să țină seama de faptul că până la urmă ajung să își bată joc de propriul oraș cu această atitudine, eu știu că oamenii văd/simt/conștientizează toate planurile pe care le-am inițiat și multe dintre ele deja le-am dus la bun sfârșit. Lucrul făcut este cartea mea de vizită și cel mai onest PR!

Care sunt locurile preferate în care vă petreceți weekendurile?
Oriunde este locul meu preferat dacă sunt alături de familia mea.

Dar atunci când vine vorba de concedii? Care sunt destinațiile favorite?
Nu știu dacă am musai o destinație favorită. Îmi plac și concediile făcute în țară, îmi plac și cele în afara țării unde am ocazia să cunosc alte tipologii de oameni, să văd cum funcționează alte orașe…care le sunt obiceiurile culinare, muzicale…ce ritual de viață au… De oriunde am fost am plecat cu amintiri frumoase și întâmplări despre care pot povesti copiilor…nepoților 

Vă considerați o persoană sportivă? Alergați sau mergeți la sală?
Da, îmi place să fac sport și fac mișcare ori de câte ori am ocazia și în sală și în aer liber.

Cum credeți că vă descurcați în postura de tată? Schimbatul scutecelor intră în noua fișă a postului?
De ce nu?! Îmi place să îmi petrec timpul cu fetița mea și da, dacă este nevoie schimb și scutece. Îmi pare rău că nu reușesc să o fac suficient de des. Sunt momente când ajung acasă după o zi lungă și grea și constat că are alte grimase pe față spre deosebire de ziua anterioară. Atunci realizez că ea crește și eu … aștept ziua în care vom merge de mânuță și ne vom face planuri împreună 🙂

Continuați, vă rugăm, afirmațiile:

Întrebarea care mi se pune cel mai des este …
”când ai timp să ne vedem câteva minute?” :))))))))))

Dintre Netflix și HBO, prefer…, iar acum recomand filmul serial …
Netflix sau HBO…dacă prind ceva interesant pe HBO rămân acolo…dacă vreau să urmăresc un serial atunci e Netflix. House of cards sau Game of thrones….ambele mi se par interesante și cu aspecte de reținut.

… și cam acestea au fost. Trebuie să recunoaștem că am fi fost mult mai curioși de atât. Dar asta nu poate fi decât de bun augur, căci ne lasă ușile deschise pentru următorul interviu cu omul și primarul, Ionuț Pucheanu.

Îi mulțumim pentru timp și dezinvoltură si îl mai invităm la Una bună, 9 așa și-așa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.