Una bună, 9 așa și-așa: Union Jack Pub

0

Una bună, 9 așa și-așa își propune să fie o scurtă incursiune în latura umană a administratorilor de restaurante, puburi și cafenele, cluburi și alte locuri de ne așteaptă în fiecare zi. Ele ne amintesc faptul că viața nu este făcută, după cum tot auzim în ultimul timp, doar ca să mergem la muncă și să plătim facturi.

Iar prima ediție Una bună, 9 așa și-așa este cu și despre Union Jack Pub și George Grădinaru, unul dintre administratori. Union Jack nu are nevoie de multe prezentări, dacă ești din oraș. Iar pentru cei care nu l-au vizitat niciodată, trebuie sa o facă pentru că este locul care a dat definiției de pub, valențe cu totul noi. Ceea ce a rezultat din îmbinarea perfectă dintre liniile de pub și o abordare modernă de design, a fost îmbrățișat cu repeziciune de sufletul social al orașului.

Dar rubrica Una bună, 9 așa și-așa este despre unul dintre oamenii din spatele brandului Union Jack. Sau, mai degrabă, despre George Grădinaru și aspectele mărunte, dar atât de autentice, desprinse din viața de zi cu zi a unui administrator de business.

George, o să înțelegi imediat de ce Una bună, 9 așa și-așa.

Una bună: ce anume te-a inspirat în afacerea ta? De la concept, denumire, meniu, design- tot! Tot ce înseamnă Union Jack Pub.

George: Așa cum o spune sloganul nostru, Union Jack it`s a different kind of pub. Ne-am dorit…altceva, out of the box. Lucru care se și vede începând cu designul interior al pub-ului. Am visat un la un concept aparte, în care definiția clasică de pub să fie puse în valoare de elemente de noutate și modern. Tind să cred că ne-a ieșit. Feedback-ul a fost unul extrem de bun.

…și 9 așa și-așa… aproape inconfortabile.

Clientul nostru, stăpânul nostru?

George: Nu! Bănuiesc că este destul de evident pentru toată lumea de ce spun asta. Cei care lucrează în acest domeniu știu că s-a trecut peste această convingere.

Ce anume din ce zic sau fac oaspeții ai interzice dacă ai putea?

George: Aș face niște glume legate de colacul de toaletă (râde…). Glumesc! Dar mi-aș dori să pot fi mai selectiv. Este tot ce pot să spun.

Ți-ai auzit angajații bârfindu-te? Ce ziceau?

George: Da. Și culmea… de bine! Nu vreau să par lipsit de modestie, este un adevăr. Bârfa are o conotație negativă. Dar ce am auzit de la angajații mei a fost, în principiu, de bine. Mă gândesc că au motivele lor (râde).

Îți pleacă toți angajații acasă. Te bagi la servit?

George: Bineînțeles. Și nu doar dacă pleacă, ci în orice zi aglomerată în care este nevoie de mine. E ceva absolut normal.

Ești genul de șef care anunță când merge la restaurant sau sau îți iei angajații prin surprindere?

George: Union Jack a devenit în toți acești ani parte din cotidian. Merg la pub în fiecare zi. Cred ca angajații și-ar face probleme dacă nu aș trece într-o zi pe acolo.

Am vorbit de angajați, am vorbit de oaspeți. Dar prietenii? Ce anume din ce fac sau spun prietenii unui administrator de restaurant te scoate din sărite?

George: „Nu dai și tu ceva?”, „Iar e plin, iar îți merge bine.” au devenit automatisme în relația noastră. Majoritatea dintre ei se vor recunoaște rapid în afirmațiile astea. Și, cel mai probabil, vor citi, se vor amuza și vor continua. De asta există prietenii.

Continuă afirmațiile:

Când nu merg la Union Jack, merg la… multe alte restaurante din oraș. Să îți cunoști concurența este benefic și înseamnă, de fapt, să iei act de faptul că întotdeauna poți mai bine. Până la urmă, asta este ceea ce ne dorim. Să devenim, în fiecare zi, mai buni.

Din meniul Union Jack, nu-mi place diversitatea lui. Mi-aș dori să îl simplific.

Cel mai enervant lucru pe care trebuie să îl fac în calitate de administrator este… că în domeniul pe care l-am ales, zâmbetul pe buze nu este doar o opțiune. Sau o consecință. Este obligatoriu. De aceea se și numește industria ospitalității. Pentru că îți dorești să îți primești clienții cu bună dispoziție, no matter what. Este atitudinea pentru care ei se întorc de fiecare dată. Acum că vorbesc despre asta, mă gândesc că nu este un lucru rău deloc. Din contră.

Dintre toți oaspeții Union Jack, îmi doresc să nu mai vină niciodată pe aici… Glumim! Nici chiar atât de inconfortabile. Și oricum sunt deja 9 așa și-așa.

Mulțumim, George, pentru timp și dezinvoltură!

Keep up the good work! 

Dana Tachici

Citește și: Ne place? Nu ne place? Ne place… Galați City App?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.