Văduva veselă – spectacol cu ritm haios și energic, condus de muzică

0
Văduva veselă - spectacol vesel

Duminică, 16 februarie, de la ora 18:00, scena Teatrului Național „Nae Leonard” prezintă și opereta Văduva veselă de Franz Lehár, dirijată de maestrul Cristian Sandu.

Văduva veselă este poate cea mai cunoscută și cea mai des reprezentată dintre toate operetele de Franz Lehár, fiind una dintre cele mai prețuite lucrări din repertoriul de gen. Arii de mare inspirație precum „Și-atunci plec la Maxim”, „Vilia”, „Vino în micuțul pavilion” au devenit adevarate șlagăre mondiale.

Montarea actuală gălățeană a fost concepută de regizorul italian Paolo Bosisio: „În punerea în scenă a Văduvei, la Galați,esențialitatea a fost pe primul loc, așa că am redus mult din proză, eliberând-o de toate replicile învechite care s-au acumulat de-a lungul timpului. Am eliminat toate părțile muzicale străine de partitura lui Lehár și am încercat să confer spectacolului un ritm vesel și energic, condus de cânt, dans și schimburi de replici esențiale. Cu o durată de 2 ore, în loc de 3 ore și jumătate, cât durează în mod tradițional, este o montare care sper că se apropie mai mult de rădăcinile nobile ale operetei vieneze și e mai puțin „corupt” de comicul prea banal și vulgar prezent în spectacolele de revistă sau televiziune.”

Prețul biletelor este de 32,4 lei, iar prețul redus pentru elevi, studenți și pensionari este de 21,6 lei. Biletele se pot achiziționa online, accesând link-ul sau de la casieria de bilete a Teatrului (0236.465.599) în intervalul orar afișat pe site sau pe pagina oficială de Facebook a instituției.

Te-ar putea interesa și GIVEAWAY! Câștigă una din cele 10 invitații la baletul georgian Sukhishvili!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.