Vlad Vasiliu lansează volumul de versuri „APUS… RĂSĂRIT…?”

0
32

Curtea Interioară a Teatrului Dramatic ”Fani Tardini” va găzdui vineri, 3 iulie 2020, de la ora 18:00, un eveniment cu totul special: lansarea celui de-al treilea volum de versuri semnat de Vlad Vasiliu. Intrarea va fi liberă.

Volumul, intitulat „APUS… RĂSĂRIT…?”, a apărut recent la Editura Axis Libri a Bibliotecii Județene „V. A. Urechia” Galați – partener al evenimentului.

„Poeziile incluse în acest volum sunt împărțite în trei grupe: Introducerea, unde mă adresez în versuri cititorilor, Capitolul I, în care am așternut poezii de suflet, și Capitolul II, care conține vers popular și povești versificate. Pentru că în această lume nebună nu ne-au rămas decât dragostea, cultura și credința”, declară Vlad Vasiliu.

Moderatorul evenimentului de lansare a volumului „APUS… RĂSĂRIT…?” va fi Cătălin Negoiță. Invitați speciali: Adi Secară și Violeta Ionescu. Vor recita versuri semnate de autor actrițele Svetlana Friptu, Mihaela Lecca-Gorea și Violeta Teașcă. Evenimentul va include și un mini-recital de poezie susținut de Vlad Vasiliu, împreună cu Săndel Spînu (chitară și voce).
Actor, dramaturg, poet, publicist, regizor și profesor, Vlad Vasiliu a publicat trei volume de versuri, incluzând aici „APUS… RĂSĂRIT…?”, iar poeziile sale au apărut și în volume aparținând mai multor autori, dar și în reviste literare. Vlad Vasiliu a publicat și două volume de dramaturgie. A semnat, de asemenea, o piesă de teatru împreună cu Katia Nanu și pregătește un nou volum de dramaturgie împreună cu Violeta Ionescu și Valentina Teclici.

Te-ar putea interesa și: Diversitate culturală de weekend: Seară de muzică românească și Seara operetei maghiare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.