Exponatul lunii la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Răsvan Angheluță

0
130
exponatul lunii la complexul muzeal de stiinte ale naturii rasvan angheluta

În noiembrie, gălăţenii vor putea vedea, în cadrul exponatului lunii de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, coarne de bizon de stepă (Bison priscus), strămoşul zimbrilor şi bizonilor moderni, un bovid de proporţii uriaşe care trăia într-un număr foarte mare de exemplare, în cirezi enorme, răspândite pe aproape tot teritoriul Eurasiei, cum o dovedesc numeroasele depozite fosilifere. Bizonul de stepă a dispărut acum 10.000 de ani, odată cu retragerea gheţarilor. Era un erbivor cu dimensiuni impresionante, ajungând până la o lungime de 4 m, înaltimea de 2 m şi greutatea de 1.100 kg. Avea capul masiv, fruntea foarte lată şi boltită, acoperită cu păr lung aspru şi des, iar coarnele erau crescute orizontal-lateral faţă de craniu. Distanţa dintre vârfurile coarnelor erau aproximativ de un metru, masurând o jumătate de metru fiecare. La noi în ţară depozitele pleistocene sunt larg răspândite în Moldova, în special sub forma unor terase de râuri. O astfel de situaţie apare în satul Movileni (comuna Coroieşti), la nord-vest de Bârlad, pe Pârâul Hreasca. Succesiunea pleistocenă implică nisipuri cuarţoase cu intercalaţii de nisipuri argiloase, ca aflorimente în malul drept al văii. În urmă cu câţiva ani, din această locaţie a fost recuperat un craniu de bison de stepă (Bison priscus), aparţinând unui mascul. Din acelaşi loc au mai fost colectate şi alte oase de Bovidae. Descoperirea documentează existenţa speciei în acest sector al Platformei Scitice, în Pleistocenul superior. Dispariţia bizonului de stepă este pusă de specialişti pe seama a mai multor cauze: fie o schimbare drastică a ecosistemului, un accident geologic, fie schimbarea climei sau îmbunătăţirea tehnicilor şi tehnologiei de vânătoare a primilor oameni.

Exponatul lunii noiembrie – Coarne de bizon de stepă – va putea fi văzut la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi în perioada 2 – 30 noiembrie 2016.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.