marți, martie 18, 2025
AcasăEvenimenteNoutate la Teatrul „Gulliver”: spectacolul pentru adolescenți și adulți „O noapte furtunoasă”

Noutate la Teatrul „Gulliver”: spectacolul pentru adolescenți și adulți „O noapte furtunoasă”

O comedie este întotdeauna binevenită iar când este vorba de „O noapte furtunoasă” sau „Numărul 9”, chiar prima comedie a lui Caragiale, cu atât mai mult e rost de bună dispoziție și umor la cel mai înalt nivel. Vineri, 13 noiembrie, de la ora 19:00, la Teatrul „Gulliver” va avea loc premiera spectacolului „O noapte furtunoasă”, într-o inedită readaptare semnată de Daniel Stanciu. Teatrul „Gulliver” invită, astfel, iubitorii de teatru, la un spectacol special din repertoriu, dedicat adolescenților și adulților.  

„O noapte furtunoasă” dezvăluie lumea satirică a lui Caragiale, în plenitudinea ei. De la premiera din 18 ianuarie 1879, ce a avut loc pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în lectura publică a autorului, piesa a fost montată în nenumărate variante iar personajele, după cum susținea Titu Maiorescu într-un studiu intitulat „Comediile d-lui I. L. Caragiale”, „toate merită să fie cunoscute şi…lăudate, toate fără excepţie”. Montarea scenică de la Teatrul „Gulliver”  păstrează elementele de comic inegalabil, specifice autorului, dar le conturează într-o manieră unică de interpretare, în abordarea regizorală a lui Daniel Stanciu, completată de scenografia lui Vlad Tănase. Piesa impresionează prin dinamism, umor și culoare. Totodată, minuțioasa grijă acordată detaliilor ce recompun universul lui Caragiale proiectează întreg tabloul scenic cu o vivacitate aparte și un simț comic molipsitor, transpunând spectatorul într-o lume nouă, unde totul fuzionează într-un preaplin de emoție desăvârșită, pentru o experiență artistică memorabilă.

Comicul caragialian capătă noi valențe iar melanjul covârșitor al intrigilor captivante sunt puse în valoare de personajele emblematice ale lui Caragiale, transformând experiența scenică într-un tumult de umor savuros și molipsitor. Caleidoscopul dramatic al universului caragialian din spectacolul „O noapte furtunoasă” de la Teatrul „Gulliver” dezvăluie culoare locală, intrigi captivante, personaje de excepție și umor savuros, într-un adevărat regal al veseliei.

Biletele pentru spectacol se pot achiziționa online, accesând link-ul: http://bilete.teatrul-gulliver.ro sau www.teatrul-gulliver.ro, secţiunea PROGRAM – Cumpără bilete online. De asemenea, acestea se pot procura şi de la sediul teatrului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile. Preţul biletelor este de 15 lei, preț unic pentru adolescenți și adulţi.

Conform normelor în vigoare, spectacolul se va desfășura cu o capacitate de până la maximum 30% din totalul de locuri disponibile în sală. Teatrul „Gulliver” reamintește tuturor spectatorilor că a luat toate măsurile necesare pentru ca aceștia să se poată bucura de teatru în siguranță. Toate detaliile cu privire la condițiile de desfășurare a reprezentațiilor de la Teatrul „Gulliver” sunt disponibile aici: .

Alte informații cu privire la activitatea și programul artistic al teatrului „Gulliver” se găsesc pe:www.teatrul-gulliver.ro, precum și pe pagina de Facebook: @TeatrulGulliver.

Te-ar putea interesa și: Program Cinema 3D Galați – Ava, Mulan, Un hoţ cinstit

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE