sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăEvenimenteLansarea volumului "Cotropitor" la Galaţi

Lansarea volumului „Cotropitor” la Galaţi

Lansarea volumului „Cotropitor” la Galaţi, are loc pentru a încheia cumva periplul public al volumului ”Cotropitor”. Poetul Cristian Pavel este bucuros să anunțe organizarea unei noi lansări INDIVIDUALE de carte pe 9 septembrie 2017, ora 11.00, la Librăria ”DONARIS” din Galați, din str. Nicolae Bălcescu nr. 26.

Nu putea lipsi din Galați această lansare, locul în care s-a născut poetul și de unde se revendica drept membru al filialei Sud-Est a Uniunii Scriitorilor din România. Acesta va povesti despre secretul unui volum scris pe nerăsuflate, în câteva luni, un volum pasional și zurbagiu, cu sfâșieri și țipete, care vorbește despre un alt fel de a-ți asuma dragostea, ca la începuturi.

Vor fi alături, să comenteze cartea, scriitorul Horia Gârbea (preşedintele Secţiunii Poezia a Filialei Bucureşti a Uniunii Scriitorilor), Corneliu Antoniu (preşedintele Filialei Sud-Est a USR), dar şi criticul literar şi poetul A. G. Secară. Întâlnirea va fi moderată de scriitorul şi traducătorul Doru Căstăian.

Vor fi ore de prânz cu poezie și vin, cu spuse și nespuse și cu prieteni.

 

Sursa: facebook

Citește și: https://exploremag.ro/back-to-school-fair/

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE

logo nou explore
Setări confidenţialitate

Exploremag.ro și partenerii săi folosesc cookies pentru a vă putea oferi informațiile și serviciile pe care le doriți și, în unele cazuri, pentru a personaliza experiența online. Puteți seta ce cookies acceptați, pe care nu și puteți schimba aceste setări oricând accesând opțiunea CONFIDENŢIALITATE disponibilă în toate paginile exploremag.ro. Informații detaliate despre cookies și cum funcţionează găsiți în secțiunea despre cookies pe exploremag.ro

Politica de confidentialitate a SC GALLERIA CREATIVE SHOP SRL

Termenii si Conditiile de utilizare exploremag.ro