Orașul Brăila, în ciuda faptului că este considerat periculos din cauza zonei denumită Brăilița, acesta are nenumărate zone minunate și obiective turistice care aduc o frumusețe aparte acestuia. Haideți să descoperim împreună care sunt cele mai frumoase locuri ce fac orașul Brăila special!
Cetatea Brăilei ar fi una dintre locațiile care trebuie neapărat vizitate măcar o dată în viață! Atestată din anul 1368, Cetatea și-a lăsat amprenta peste oraș. De ce credeți că este așa importantă această cetate? Cetatea a fost construită datorită accesului la Dunăre, în portul căreia se importau mărfuri diverse. Acum a rămas un minunat obiectiv turistic ce ,,spune” vizitatorilor o mică părticică a istoriei.
De asemenea, Parcul Monument din Brăila este situat în mijlocul orașului. Acesta a primit numele unui pod construit în 1833 (în același an cu parcul) care făcea legătura cu un monument al eroilor de la 1828. Chiar dacă acest monument a fost distrus de turci la începutul anilor 1900, parcul și-a păstrat numele. Pe lângă aceste aspecte, dacă privim și din alte perspective, Parcul Monument este unul dintre cele mai mari parcuri ale României ce se întinde pe aproximativ 90ha.
În ultimul rând, Staţiunea Lacu Sărat este foarte cunoscută pentru beneficiile nămolului sapropelic. Staţiunea balneară Lacu Sărat continuă să atragă turişti, care își doresc să se bucure de relaxare și să profite de calităţile curative extraordinare ale nămolului sapropelic. Și, de parcă aceste aspecte nu ar fi de ajuns, o parte bună este reprezentată și de distanța la care este situat lacul față de oraș. Acesta se află la doar câțiva km distanță de municipiul Brăila.
Pentru final, toate aceste locuri descrise în rândurile de mai sus sunt doar o mică părticică desprinsă din adevăratele frumuseți ale orașului Brăila.
Faleza Dunării, Castelul de Apă și Orologiul sunt, de asemenea, puncte de atracție pentru turiștii ce doresc să fotografieze peisaje minunate și să descopere cum a evoluat acest oraș de la începuturile lui! Va fi, cu siguranță, o aventură de zile mari!
Marina Nadoleanu