Ce fructe și legume trebuie să consumi în acest sezon pentru a te feri de viroze? Află în articolul de mai jos ce te poate ajuta în această perioadă:
1. Citricele
Cei mai puternici aliați ai sezonului rece care te ajută să-ți întărești sistemul imunitar sunt citricele. Piețele deja sunt pline de portocale, clementine, mandarine dulci și zemoase, grepfrut sau lămâi, cu gust proaspăt și acrișor. Sunt o sursă importantă de vitamina C, benefică pentru organismul nostru. Le poți consuma sub formă de sucuri sau ca gustare între mese. În combinație cu mierea, lămâia crește rezistenta organismului și reducere durata răcelii sau gripei.
2. Merele
Și merele sunt o sursă valoroasă de vitamina C, dar și de antioxidanți, benefici pentru întărirea sistemului imunitar. Coaja merelor este bogată în fibre scade nivelul colesterolului și luptă împotriva bacteriilor din intestin.
3. Perele
În piață mai găsești și pere dulci și zemoase, bogate și ele în antioxidanți și vitamine și care ajută la ameliorarea febrei și a durerilor în gât. Consumă perele cu tot cu coajă, pentru o bună funcționare a inimii și a sistemului nervos.
4. Strugurii
Profită cât mai ai ocazia de strugurii din piață! Reduc nivelul colesterolului și îmbunătățesc funcțiile cognitive, în special strugurii negri. De asemenea, cantitatea mare de antioxidanți din struguri ajută la stimularea sistemului imunitar.
5. Kiwi
Un fruct mic, dar cu zeci de beneficii pentru organismul nostru. Conține de aproximativ două ori mai multă vitamina C decât o portocală, dar este și o sursă bună de acid folic, esențial pentru înmulțirea globulelor roșii.
6. Ananasul
Un alt fruct bogat în vitamina C este ananasul. Nutrienții ce se găsesc în ananas susțin imunitatea, ameliorează simptomele în artrită pe termen scurt și sunt o sursă excelentă de antioxidanți.
7. Usturoiul
Usturoiul stimulează producția naturală de anticorpi din organism și combate infecțiile, este un antibiotic natural foarte eficient împotriva virozelor. Alicina este responsabilă pentru acțiunea antibiotică a usturoiului deoarece are efecte antivirale, antibacteriene, antiparazitare și antimicotice.
8. Morcovii
Amestecul de vitamine şi minerale din morcovi consolidează sistemul imunitar. Ei conțin vitaminele B1, B2, C şi E, precum şi mineralele potasiu, calciu, fosfor şi fier. Se recomandă consumul de morcovi cruzi, pentru efecte optime pentru organism.
9. Ciupercile
Consumul de ciuperci stimulează sistemul imunitar și ajută la combaterea diverselor afecțiuni deoarece conțin vitamine și nutrienți esențiali. De asemenea au efecte antivirale, antiinflamatorii si antioxidante.
Toate aceste fructe și legume se găsesc în piața de lângă cartierul tău! Ai grijă de sănătatea ta și include aceste alimente în dietă pentru a te feri de gripă și răceală!
Citește și ultimele articole:
- Ce trebuie să știi despre menținerea sănătății bebelușului tău în sezonul rece
- Vrei sărbători fără griji în acest an? Apelează la o firmă de curăţenie!
- Cum echipezi inteligent o bucătărie cu suprafață mică?
- 8 direcții pentru marketingul unui restaurant
- Top 10 cofetării din Galați pe care trebuie să le încerci