Primăria municipiului Galați a obținut fonduri europene pentru creșterea performanței energetice a încă trei blocuri din oraș. Este vorba despre blocurile G2 și G3 de pe strada Constructorilor și blocul C6C de pe strada G-ral Dragalina. Valoarea totală a proiectului este de 5.984.163,61 lei, din care asistența financiară nerambursabilă reprezintă 3.590.498,16 lei. Perioada de implementare a proiectului este până la data de 31.12.2021.
Principalele lucrări de intervenție presupun izolarea termică exterioară, schimbarea integrală a elementelor vechi de tâmplărie cu profile PVC și geam termoizolator triplu. Se vor face lucrări de izolare a conductelor de agent termic, se vor schimba corpurile de iluminat cu lămpi economice și senzori de mișcare, se va reface stratul de acoperire cu beton al armaturilor de la planșeul peste subsol, se vor instala noi sisteme de ventilare a subsolului, rampe de acces pentru persoane cu dizabilități, se vor echipa scările de acces etc.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Galați ceea ce va conduce la reducerea consumului de energie și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, iar durata estimată pentru execuția lucrărilor este de 13 luni, procedura de achiziție fiind în desfășurare.
În perioada 2014-2020, municipiul Galați a depus 9 cereri de finanțare pentru reabilitarea termică a unor clădiri rezidențiale, dintre acestea fiind deja finalizate proiectele pentru reabilitarea termică a blocurilor G1 și G8 din strada Brăilei nr. 250, respectiv 258 bis. Se află în implementare proiectele similare la blocul D din cartierul Micro 13B şi blocul PR3A din cartierul Micro 21, dar și la blocul M, din strada Albatros nr. 1. Celelalte cereri de finanțare se află în perioada de contractare și au o valoare de 22.932.909,37 lei.
În plus, se află în pregătire alte 19 cereri de finanțare, cu valoarea totală de 75.968.915,37 lei.
Citește și: Noi blocuri de locuințe din Galați vor fi modernizate