Primăria Galați informează că persoanele netransportabile au posibilitatea de a apela la camera mobilă pentru întocmirea cărților de identitate.
Serviciul de Evidența Persoanei Galați efectuează deplasări cu camera mobilă la domiciliul persoanelor netransportabile în vederea preluării imaginilor necesare întocmirii cărților de identitate, folosind echipamentele foto digitale din dotare, potrivit art.51, alin.(1), lit. a din H.G. nr.1375/04.10.2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispozițiilor legale privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Astfel, solicitările pentru camera mobilă pot fi făcute de către aparținătorii persoanelor netransportabile în scris, la sediul Serviciului, din strada Domnească nr. 102, la ghișeele pentru depunerea documentelor, unde vor prezenta:
– dovada stării de sănătate a persoanelor care se află în imposibilitatea de a se deplasa, respectiv o adeverință (de dată recentă) eliberată de către medicul de familie, în care să fie precizat faptul că solicitantul este netransportabil/nedeplasabil;
– actele necesare prevăzute de legislația în vigoare pentru eliberarea cărților de identitate.
Programul Serviciului este în zilele de luni, marți și joi între orele 8.30 și 16.30 pentru primiri/eliberări documente; miercuri între orele 8.30 și 18.30 pentru primiri/eliberări documente; vineri între orele 8.30 și 12.30 pentru primiri documente, iar între orele 8.30 și 16.30 pentru eliberări documente.
Deplasarea camerei mobile pentru persoanele netransportabile se poate face de luni până vineri între orele 8.30 și 16.00.
Te-ar putea interesa și Încep lucrările Școala Gimnazială Mihai Eminescu Nr. 28