Află de mai jos ce amendă riscă stăpânii care nu își sterilizează și înregistrează câinii. După cum stabilește OUG 155/2001, sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune și a metișilor acestora este obligatorie. În plus, deținătorii câinilor de rasă comună sau metișilor au obligația de a steriliza puii acestora astfel:
- femelele la vârsta de 4-6 luni
- masculii la vârsta de 6-8 luni
Urmarește-ne și pe: Instagram, Facebook, Twitter, Telegram
Sterilizarea se realizează de către medicii veterinari de liberă practică, organizat, în condițiile legii. Pe lângă cea pe cale chirurgicală, făcută de un medic veterinar, sterilizarea câinilor poate fi făcută, tot de un specialist, și chimic, cu produse omologate în Uniunea Europeană.
Sterilizarea este consemnată în carnetul de sănătate al câinelui.
Potrivit HG 1.059/2013, un câine de rasă comună este orice câine care nu poate fi asimilat unei rase omologate, în timp ce un metis este câinele provenit din încrucișarea a două exemplare din rase diferite. Apoi, sterilizarea este definită ca fiind operațiunea “prin care se realizează suprimarea funcției reproducătoare a câinilor”.
De ce e bine să iți sterilizezi animalele de companie:
- cățelele nu vor mai face pui, iar cățeii nu vor mai fugi de acasă;
- animalele vor avea o viață mai sănătoasă și mai lungă;
- previne dezvoltarea cancerului mamar și a infecțiilor uterine la cățele;
- reduce posibilitatea dezvoltării cancerului testicular, afecțiunile prostatei și herniilor la caței;
- previne comportamentul agresiv, specific perioadei de călduri.
Microciparea și înregistrerea
Suplimentar, proprietarii sau deținătorii temporari ai unor câini trebuie să îi înregistreze în Registrul de evidență a câinilor cu stăpân și să-i microcipeze la veterinar. Microcipul este un mijloc de identificare electronic (de mici dimensiuni), care se implantează sub pielea animalului, în dreptul omoplaților, și care conține un număr unic criptat sub forma unui cod de bare ce poate fi citit cu ajutorul unui dispozitiv electronic.
Tot HG 1.059/2013 stabilește că este obligatorie consemnarea în carnetele de sănătate ale câinilor a numărului microcipului, a sterilizării, în cazul câinilor de rasă comună și al metișilor acestora, iar în cazul celor exceptați de la sterilizare, motivele medicale pentru care au fost exceptați.
Amenzile pentru neînregistrarea câinilor este cuprinsă între 2.000 și 5.000 de lei.
Potrivit legislației în vigoare nesterilizarea câinilor de rasă comună și a metișilor se pedepsește cu amendă cuprinsă între 5,000 și 10,000 lei.
Sursa: Avocatnet.ro
- Ce trebuie să știi despre menținerea sănătății bebelușului tău în sezonul rece
- Vrei sărbători fără griji în acest an? Apelează la o firmă de curăţenie!
- Cum echipezi inteligent o bucătărie cu suprafață mică?
- 8 direcții pentru marketingul unui restaurant
- Top 10 cofetării din Galați pe care trebuie să le încerci