Cele mai interesante filme poloneze vor putea fi văzute la Muzeul de Artă Vizuală din Galați în perioada 15-18 martie 2018, în cadrul festivalului CinePOLSKA. Toate filmele vor avea subtitrare în limba română, iar intrarea va fi liberă. Festivalul CinePOLSKA este singura ocazie din an pentru a vedea la Galați cele mai noi filme poloneze, premiate în ultima vreme în Polonia și în lume. Organizatorul festivalului este Institutul Polonez din București, în colaborare cu Muzeul de Artă Vizuală din Galați.
Ediția de anul acesta aparține unor personaje care și-au devansat vremurile, care au trăit cu visuri și pasiuni mari. Oameni datorită cărora au fost făcute progrese în lumea care ne înconjoară. – spune Agnieszka Skieterska, directorul Institutului Polonez din București, care organizează festivalul. Astfel de personaje au fost cu siguranță Maria Skłodowska-Curie, dublă laureată cu Premiul Nobel, sau renumitul pictor avangardist Władysław Strzemiński, fondatorul Muzeului de Artă Contemporană din Łódź, primul astfel de muzeu din Polonia și al doilea din Europa, care a devenit eroul ultimului film al remarcabilului regizor polonez Andrzej Wajda – „Imaginea de apoi”.
Spectatorii din Galați vor putea vedea patru filme poloneze. Vezi trailerele filmelor CinePOLSKA pe:
==========================
PROGRAM CinePOLSKA
15.03.2018, ora 18.00 – GRĂDINA SPERANȚEI / Azyl, 2017, SUA, 126 min., film biografic, dramă
Regia: Niki Caro, Distribuția: Jessica Chastain, Johan Heldenbergh, Daniel Brühl ș.a.
Filmul prezintă povestea lui Jan Żabiński, directorul Grădinii Zoologice din Varșovia, și a soției acestuia Antonina, care, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au salvat peste 300 de evrei, ascunzându-i în vila lor aflată pe terenul grădinii. Pentru ajutorul dat evreilor, cei doi polonezi au primit titlul de „Drept între Popoarele Lumii” acordat de Institutul Yad Vashem de la Ierusalim.
„Este dificil să-l faci pe spectator să simtă groaza și teroarea celui de-Al Doilea Război Mondial ca și cum ar fi ceva nou. Deși războiul a fost și rămâne cea mai mare calamitate care s-a întâmplat vreodată, ea a făcut subiectul multor filme, bune sau rele. Cu toate acestea, „Grădina speranței” ne captivează din primele secunde.” – Mick LaSalle, sfgate.com
16.03.2018, ora 18.00 – MARIA SKŁODOWSKA-CURIE. CURAJUL DE A CUNOAȘTE / Maria Skłodowska-Curie, Polonia, Belgia, Franța, Germania, 2016, 95 min., film biografic
Regia: Marie Noëlle, Distribuția: Karolina Gruszka, Charles Berling, Arieh Worthalter, Iza Kuna ș.a.
Filmul urmărește cei mai prolifici ani din viața renumitei savante poloneze Maria Skłodowska-Curie și lupta acesteia pentru recunoaștere în comunitatea științifică dominată de bărbați la începutul secolului al XX-lea în Franța. Acțiunea începe în anul 1905, atunci când Maria și soțul ei, Pierre, merg la Stockholm să primească Premiul Nobel pentru descoperirea radioactivității și se încheie în anul 1911, atunci când savanta primește al doilea Premiu Nobel, de data aceasta pentru chimie.
„Maria Skłodowska-Curie: Curajul de a cunoaște” este clar o abordare poetică a vieții savantei, laureată cu Premiul Nobel. Regizoarea Marie Noëlle conferă un stil contemplativ, impresionistic acestei drame, concentrându-se asupra vieții romantice a lui Curie și a luptelor purtate de aceasta ca femeie, mai degrabă decât să se concentreze asupra progreselor ei științifice.” – Kimber Mayers, latimes.com
17.03.2018, ora 18.00 – IMAGINEA DE APOI / Powidoki, 2016, Polonia, 99 min., film biografic
Regia: Andrzej Wajda, Distribuția: Bogusław Linda, Bronisława Zamachowska, Zofia Wichłacz ș.a.
În 1945, în timp ce Stalin strânge pumnul în jurul Poloniei, faimosul pictor Władysław Strzemiński refuză să-şi adapteze arta la doctrinele realismului social. Este persecutat, demis din funcţia de profesor universitar, iar curând îşi va vedea opera scoasă din muzee. Cu ajutorul unora dintre studenţii săi, el începe să lupte împotriva partidului şi devine simbolul unei rezistenţe artistice împotriva tiraniei intelectuale.
„Imaginea de apoi” este o încântare pentru ochi. La cei 90 de ani de viaţă şi 65 de ani de carieră, Andrej Wajda a ajuns la o măiestrie regizorală incredibilă. Fiecare cadru pare natural şi firesc, dar în acelaşi timp îndelung studiat, lumina este fabuloasă, imaginea ţi se aşază duios pe retină. Muzica este şi ea fericit armonizată cu povestea. Cât despre actorul Bogusław Linda, face un rol de zile mari.” – Anca Mureșan, agenda.liternet.ro
18.03.2018, ora 18.00 – ARTA DE A FACE DRAGOSTE. POVESTEA MICHALINEI WISŁOCKA / Sztuka kochania. Historia Michaliny Wisłockiej, Polonia, 2017, 117 min., film biografic
Regia: Maria Sadowska, Distribuția: Magdalena Boczarska, Eryk Lubos, Justyna Wasilewska, Piotr Adamczyk ș.a.
Filmul spune povestea Michalinei Wisłocka, doctor renumit și autoarea celui mai popular ghid de educație sexuală din Polonia. Prin intermediul cărții sale, publicată în anii ’70, în perioada de glorie a Republicii Populare Polone, aceasta a reușit să revoluționeze viața sexuală a întregii țări, purtând o luptă acerbă împotriva cenzurii dictate de sistem și rezistenței bisericii.
„Arta de a face dragoste” îmbină perfect viața personală a eroinei cu practica profesională și anii de luptă cu sistemul comunist. Toate aceste elemente formează un întreg compact, nici unul dintre ele nefiind expus într-o manieră care să deranjeze. Este necesar să se acorde atenție dialogurilor și prezentării fantastice a realităților Republicii Populare Polone, care, de multe ori, este ridiculizată pentru absurditatea sa.” – regizoarea Maria Sadowska
Citeşte şi articolul Câştigă unul dintre cele 4 bilete la Loredana – ADOR – turneu naţional