În această săptămână, pe 16 februarie la 10:30, iubitorii teatrului îl vor întâlni pe “Croitorașul cel Viteaz” și ale lui aventuri pline de haz. Fiecare duminică înseamnă o nouă poveste pusă în scenă cu inspirație, talent și pasiune la Teatrul “Gulliver”!
Piesa “Croitoraşul cel Viteaz” se dovedește a fi mai mult decât un simplu spectacol pentru copii, fiind o adevărată probă de imaginaţie, de inteligenţă şi virtuozitate. Iar toți cei care se bucură de spectacol – deopotrivă copii și părinți – au parte de o poveste de-a dreptul captivantă, antrenantă, plină de voie bună și culoare.
Adaptarea pentru scenă a regizorului Cristian Pepino, completată de talentul și jocul actorilor “Gulliver”, face din textul Fraţilor Grimm o sursă inepuizabilă de încântare și amuzament. Distribuția îi aduce în fața publicului pe Andrei Ciugulea /Eduard Şișu, Marian Sterian, Nicoleta Miru, Adina Ariton, Aurelian Iorga, Valeria Taban/ Gina Geru, Elena Marin, Nicole Lungu, Andrei Dombrovschi și Ion Tudorache.
Spectacolul “Croitoraşul cel Viteaz” s-a bucurat de apreciere și recunoaștere de-a lungul timpului și a obținut inclusiv MARELE PREMIU, în anul 2000, în cadrul Festivalului Internaţional de Animaţie „Gulliver”, ediţia a VIII-a.
Pentru vizionarea spectacolului, biletele se pot achiziţiona online aici, dar şi de la casa de bilete, cu 30 de minute înainte de începerea reprezentației. Preţul biletelor este de 12 lei pentru copii şi 15 lei pentru adulţi.
Citeşte şi Distracție garantată la “Disney Junior în Cinema” Partea a II-a