Ideal este să le învățăm „pe toate la timpul lor”. Dar descoperim că timpul trece prea de repede și ne rămân mereu încă multe de învățat… Unele vor rămâne definitiv neînvățate iar altele vrem neapărat să le încercăm. Cum ar fi MERSUL PE BICICLETĂ
Niciodată nu este prea târziu pentru a învăța să mergem pe bicicletă. Inscriere la CURS Motivele utilizării bicicletei sunt diferite:
– ca mijloc alternativ de transport către diferite puncte din oraș (școală, lucru, piață etc.),
– ca distracție, pentru mișcare în aer liber, plimbări cu prietenii,
– în cicloturism, pe distanțe ceva mai mari între localități, în week-end sau pe timpul vacanțelor,
– la competiții sportive de șosea, MTB sau triatlon,
– în timpul lucrului, de exemplu pentru curierat.
Cursul are cinci obiective majore:
1. Dobândirea cunoștințelor privind circulația pe drumurile publice
2. Deprinderi practicilor utile pentru a pedala în siguranță
3. Dobândirea de cunoștințe minimale despre bicicletă pentru a putea să alegi tipul de bicicletă care ți se potrivește; să rezolvi problemele tehnice minimale (reglaj, întreținere, pană etc.); să utilizezi în condiții optime toate avantajele pe care le are bicicleta ta (schimbarea vitezelor, frânare de urgență etc.).
4. Să te poți alătura fără teamă și fără riscuri grupurilor de prieteni care deja ies la ture cu bicicleta
5. Să ajungi la o relație între tine și bicicleta ta care să vă facă… nedespărțiți.
Cursul de mers pe bicicleta este impartit pe 4 module disticte in functie de nivelul la care se afla cursatul in momentul inscrierii. Fiecare modul este compus din 2 ore de pregatire teoretica + 8 ore de pregatire practica. Pregatirea practică se face cu bicicleta cursantului.
Modulul A – se adreseaza copiilor cu varsta cuprinsa intre 9 – 14 ani, tentati sa iasa cu bicicleta pe drumurile publice (desi este ilegal) sau care pedaleaza alaturi de parinti pe drumurile publice.
Modulul B – este foarte util pentru minorii care au dreptul sa circule pe drumurile publice (au carte de identitate) și care nu cunosc regulile de circulatie si nici implicatiile medicale sau legale pe care le au accidentele rutiere.
Modulul C – se adreseaza biciclistilor care nu au parcurs inca nicio forma de pregatire privind Codul Rutier si nu stapanesc toate tehnicile privind circulatia in siguranta pe drumurile publice.
Modulul D – se adreseaza celor care nu au mers niciodata pe bicicleta.