„Timpurile se schimbă şi noi ne schimbăm odată cu ele.”

Angajat al Șantierului Naval din Galați începând cu anul 1984, domnul Mircea Presură este un om calm, răbdător, calculat și manierat. Fost lăcătuș de meserie, el „ne privește dintre nori” în fiecare zi sau noapte de muncă, de pe „doamna venerabilă a șantierului”, macaraua Metalna de 320 tone.

”Inițial am fost angajat ca lăcătuș, practicând aceasta meserie timp de șapte ani. Din 1991 și până în 2008, în urma pensionării colectivului de macaragii și datorită necesității de forță de muncă în acest sens, am făcut un curs de macaragiu, am avansat, iar de atunci și până în prezent aceasta este funcția pe care o ocup. În 1997 am obținut categoria maximă pentru a putea avea acces la macaraua mare. M-am angajat la vârsta de 16 ani, proaspăt ieșit de pe băncile școlii. Țin minte că era perioada comunismului când am terminat cele 10 clase la școala din Suceveni. De loc sunt din această comună care aparține de județul Galați. Școala de acolo avea contract cu Șantierul Naval din Galați și am venit aici ca elev în formare. La început am ajuns la Secția 1A unde am prins ultimul mineralier de 55,000 tdw, urmând seria de petroliere de 35,000 tdw. La început a fost greu, am prins vremea comunismului, condiţiile nu erau ca cele de astăzi, nu aveam maşini de spălat, stăteam singuri, a fost greu, dar am răzbătut în viaţă. Impactul a fost unul major. Când am intrat în șantier am fost profund uimit de mărimea lui, de colectivul de oameni, de navele imense, nu aveam nici cea mai mică idee de ceea ce se întâmplă aici, mă uitam la macarale și le admiram cât sunt de mari. Nu m-am gândit nici o secundă că voi ajunge să lucrez pe ele. Situația de atunci și plecarea de acasă încă de mic copil m-a îmbărbătat și m-a făcut mai responsabil.”

”Continuitatea mea în șantierul din Galați a suferit o mică ruptură. În 2008, pentru o perioadă de 4 ani, am plecat la şantierul din Rotterdam, unde am prestat aceleași meserii. Dintre lăcătuș și macaragiu, cel mai mult înclin a fi macaragiu. În Olanda am ajuns împins de nevoile financiare. Iniţial locuiam într-un apartament cu o cameră, însă având o familie şi un copil care creştea trebuia să îi oferim propria-i intimitate, iar în urma unui credit bancar ne-am mutat într-un apartament cu două camere. Rata la bancă era destul de mare comparativ cu veniturile noastre. Domnul Dobrea, domnul Bindiu, domnul Ţuţuianu știindu-mi situația, m-au sfătuit să plec, având o perioadă de probă şi acomodare de 5 luni. Muncind aici în aer liber, când am ajuns acolo am nimerit într-o hală în care se făceau în acea perioadă submarine pentru război. Predomina zgomotul, fumul era greu de suportat, dar m-am acomodat rapid. Acolo lucram, împreună cu alți colegi la confecționarea unor yahturi şi secţii pentru nave mai mari. Având o experienţă de 20 de ani ca macaragiu, m-au încadrat şi pe această funcţie, muncind în paralel. La sfârşit nu mă lăsau să plec.”

Mircea ne relatează că munca în altă țară nu este soluția cea mai bună atunci când ai familie și copil. Cu toate dificultățile întâmpinate datorate de distanța dintre cele două țări, experiența acumulată în șantierul din Rotterdam a fost una frumoasă. ”Am văzut alt mod de lucru, alt stil, alţi oameni, altă cultură. Încet, încet, începem să adoptăm din stilul lor şi se văd schimbări mari de la privatizare.”

„În 2012 m-am întors în şantierul natal. Aici, dacă nu eşti bun, nu te mai angajează. Când am revenit în Galaţi, şef de atelier era domnul Chirchiriţă. Personal nu mă cunoştea, însă a primit foarte multe reacţii pozitive la adresa mea, de la terţe persoane, iar în timp a fost foarte mulţumit de mine. Ori de câte ori a fost nevoie de mine nu am lipsit niciodată. Era greu la început când nu era toată această tehnologie, nu aveam telefoane mobile. Şeful de atelier suna pe telefonul fix, iar deseori răspundea soţia mea care îmi transmitea ulterior. Nu puteam comunica direct unul cu celălalt.”

„Îmi iubesc meseria. Pentru a fi macaragiu trebuie să dai dovadă de calm, să ai vederea bună şi să colaborezi cu oamenii. Eu lucrez cu majoritatea oamenilor din şantier, vin firme subcontractoare care nu ştiu procedurile impuse aici şi trebuie să îi înţeleg şi pe ei şi să-mi fac în acelaşi timp treaba corect pentru a nu avea greşeli. Riscuri sunt în orice meserie, dar dacă lucrezi cum trebuie, eşti atent şi respecţi normele impuse, totul va fi bine. Să lucrezi la o asemenea înălţime este foarte frumos. Priveliştea este minunată, mai ales atunci când soarele apune. Acolo sus, în macara, te simţi mai aproape de Dumnezeu. Vezi tot ce se întâmplă sub tine şi ai senzaţia că te afli într-un muşuroi de furnici. Însă şi responsabilităţile sunt la fel de mari. Trebuie să ai foarte multă atenţie deoarece jos lucrează sute de oameni, iar macaraua trebuie întreţinută cu grijă. Înăltimea ei este de 50 m, iar lăţimea de 75m. În momentul de faţă este cea mai înaltă macara cu cel mai mare tonaj – 320 tone. Însă toate acestea nu pot compensa sentimentul de satisfacţie pe care îl am când un om îmi mulţumeşte în momentul în care îi înmânez piesa. În hale se fac de asemenea remorchere care sunt apoi vopsite, însa până se lansează la apă aş putea spune că sunt în „mâna mea”. Încă de la prima secţie care se pune în doc ai un sentiment de mândrie când vezi că nava creşte şi ajunge la final şi ai contribuit chiar tu la realizarea ei.”

„Nu aş schimba nimic din viaţa mea. Dacă aş avea posibilitatea aş repeta tot ce s-a întâmplat până acum. Mă consider un om realizat, atât profesional cât şi personal. Îmi iubesc în egală măsură familia şi locul de muncă. Ambele au contribuit la dezvoltarea mea ca om.”

Citește și articolul: Damen şi oamenii săi. Astăzi, Nicu – maistru Mentenanţă echipamente de producţie