Dogman Film, în Premieră la Cinematografe, din 25 ianuarie, dar și în căsuța Cinefeel. Inspirat dintr-o poveste reală, „Dogman” este cel mai recent film al lui Matteo Garrone, câştigător a două mari premii la Cannes, pentru „Gomorra” (2008) şi „Reality” (2012). „Un Buster Keaton actual, aproape un actor de film mut”, după cum l-a numit chiar regizorul.
The Hollywood Reporter a numit filmul „o versiune perfecţionată” a realizărilor precedente ale lui Garrone.
Pelicula a fost aleasă să reprezinte Italia la premiile Oscar dintr-o listă de 21 de filme, în defavoarea unor filme precum „Happy as Lazzaro”, de Alice Rohrwacher, „The Place”, de Paolo Genovese, şi „On My Skin”, de Alessio Cremonini.
„Sinopsis: Într-o lume unde dreptatea aparține celor puternici, Marcello, un simpatic și caraghios frizer de patrupede, își completează veniturile de la salonul canin la care lucrează vânzând și ceva droguri – doar din când în când… Când Simoncino, client fidel de al lui Marcello și fost boxer, e eliberat din pușcarie, cartierul ia foc – iar Marcello se vede nevoit să îi sară în ajutor. Gândind că poate ține bestia în frâu, Marcello se alătură violentului său tovarăș cu devotamentul unui câine credincios care își urmează orbește stapânul. Hotărât să-și ia revanșa după ani îndelungi de umilințe și frustrări – Marcello își face un plan de răzbunare care îl ia până și pe el prin surprindere.” – Cinemagia
Vezi Trailer: https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=LI2JE_xjAaY
🎥 •• „Dogman (2018)” 🎥
Regia: Matteo Garrone
Cu: Edoardo Pesce, Marcello Font
––––––––- –––––––––––––––––
••Vineri, 25 Ianuarie | 18:30 | Cinefeel
Cinematograf de Artă, Centrul de Creație Brăila, Piața Traian, Nr. 2, Etajul 1, intrare prin Calea Galați
Rezervă Bilete: 0720 562 933
Preț Bilet: 15 Lei
Tu rezervă un bilet și al doilea e cadou. (1+1 gratis)
Sursa Facebook
Te-ar putea interesa si Fără Zahăr – din nou în concert la Galați pe 3 februarie