Ziua internațională a persoanelor vârstnice este marcată în fiecare an în data de 1 octombrie pentru promovarea drepturilor persoanelor de vârsta a treia, prin încurajarea de a participa activ la viața economică, politică, socială și culturală, dar și pentru promovarea unei imagini pozitive a îmbătrânirii.
Fenomenul îmbătrânirii populației implică necesitatea acordării unei atenții sporite problemelor cu care se confruntă persoanele în vârstă, în special în privința riscului sărăciei și excluziunii sociale.
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila marchează acest eveniment prin organizarea expoziției Cărți pentru bunici, care poate fi vizitată la parterul Secției Împrumut pentru Adulți în perioada 1-8 octombrie. Expoziția este realizată de Doina Lalu, bibliotecar.
De asemenea, instituția organizează lunar activități creative cu vârstnicii de la Căminul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, în cadrul proiectului „Biblioamici pentru bunici”, coordonat de bibliotecara Camelia Aurelia Cherciu. Activitățile desfășurate sub deviza „Și ei sunt ai noștri” (lectură, desen, împletituri, spectacole de sărbători, dans, artizanat, etc.) constituie o terapie care poate fi pentru cei în vârstă un mod de vindecare fizică, psihică și spirituală.
Citește și articolul: Drumul către 1.000.000 de euro finanțare nerambursabilă