Festivalul Internațional Film O’Clock, eveniment gândit ca o mișcare culturală și interculturală cinematografică dar și de socializare internațională, prin care oameni iubitori de cinematografie din toate colțurile lumii să poată trăi și împărtăși experiențe comune interesante, și-a încheiat prima ediție pe 3 martie, cu decernarea premiilor pentru competiția de scurtmetraje. În cele 5 zile ale festivalului proiecțiile și evenimentele conexe au avut peste 4000 de vizionări.
Celebrând filmele și aducând oamenii împreună, Film O’Clock a propus o experiență culturală colectivă pentru iubitorii de film din cele 5 țări participante – Lituania, România, Grecia, Egipt și Africa de Sud. Astfel, s-au putut bucura de proiecții de film simultane, online, pe platforma Festival Scope și fizice, la Cinema Muzeul Țăranului în București, dar și de două evenimente pentru profesioniștii din industrie, care au adus în discuție patrimoniul cinematografic și oportunitățile de cooperare dintre țări, sesiuni de Q&A cu invitați speciali, moderate de criticul de film Cristi Mărculescu și întâlniri de socializare și de dialog intercultural online – numite National Cocktails.
“La baza conceptului festivalului a stat de la bun început timpul petrecut împreună, chiar și în spații diferite. Pentru noi a fost foarte importantă transpunerea experienței de vizionare tipică sălii de cinema în mediul online, și acesta a fost motivul pentru care filmele au fost disponibile doar de la o oră exactă și pentru un timp limitat. Mă bucur că, fie și doar pentru cinci zile, am reușit să eliminăm distanța fizică și emoțională dintre oameni și că ne-am putut bucura de filme bune împreună.”, spune Mirona Radu, fondatoarea Film O’Clock.
Selecția filmelor a fost realizată de o echipă de cinci cineaști – Mirona Radu (regizor, curator, România), Dian Weys (regizor, scenarist, Africa de Sud), Andrew Mohsen (critic de film, curator, Egipt), Ioanna Kryona (regizor, curator, Grecia) și Rimantė Daugėlaitė (consultant de film, Lituania) și a constat în filme produse exclusiv în aceste țări, atât scurtmetraje de impact, curajoase, premiate, producții noi dar și filme-bijuterii, clasice.
Competiția de scurtmetraje a inclus 15 titluri – o animație, două documentare și douăsprezece ficțiuni, câte trei din fiecare țară participantă și s-a concentrat pe filme ale căror autori împărtășesc o viziune artistică puternică și, de asemenea, pe diferite forme de povestire cinematografică, reflectând valorile de bază ale festivalului – calitate și diversitate.
Scurtmetrajele din competiție au concurat pentru două premii în bani, Premiul Publicului pentru Cel mai bun scurtmetraj în valoare de 1000 Euro, acordat producătorului filmului și Premiul special oferit de organizatori, în valoare de 600 de euro, acordat regizorului cu o contribuție artistică remarcabilă la frumusețea cinematografiei contemporane.
În urma votului publicului, desfășurat online, scurtmetrajele Sunday At Five (r. Sherif El Bendary, Egipt) și The Mouse Story, (r. Miltiades Christidis, Grecia) au primit un număr egal de voturi iar premiul a fost împărțit între cei doi producători. Filmul The Promised (r. Ahmed Elghoneimy, Egipt) a fost alegerea organizatorilor pentru Premiul Special.
“Printr-o construcție vizuală clară și puternică, susținută narativ de o conversație pe jumătate absurdă, pe jumătate comică, în care istoria, libertatea și politica intervin de mai multe ori, The Promised investighează tensiunile care apar atunci când angajații acuzați de protejarea unui sit istoric de la periferia orașului Cairo se confruntă cu câțiva trecători care aleg să traverseze exact printre ruine în drumul lor spre destinațiile lor zilnice obișnuite.”, argumentează Mirona Radu, directorul festivalului.
Unul dintre invitații de seamă ai festivalului a fost regizorul grec Vasilis Vafeas, al cărui film Day Off (1982), a fost inclus în secțiunea filmelor clasice. Discuția efervescentă ce a urmat proiecției s-a concentrat în jurul temei regizor-energie creatoare.
“Ca artist, dacă nu te exprimi, nu te simți fericit. Și nu e vorba numai de exprimare, ci de comunicare.”, mărturisește regizorul Vasilis Vafeas.
Toate discuțiile cu invitații speciali ai ediției inaugurale pot fi urmărite pe canalul YouTube al Festivalului.
Festivalul Internațional Film O’Clock este un eveniment inițiat de Mirona Radu, profesionist în industria filmului cu o experiență de aproape 10 ani în producție și distribuție de film, precum și festivaluri internaționale, organizat de Creatrix Fama și Culture Reality.
Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Parteneri: Festival Scope, MUBI, XR Journeys, Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Centrul Național de Film Lituanian, Lithuanian Short Film Agency, Centrul Național de Film Grec, Romuva Cinema, Stranger Film, CătălinaRadu, Asociația Informală a Vocilor pentru Incluziune, Filmex Film, MK2, Rotana Media Group, Ambasada României în Republica Lituania, Ambasada Republicii Elene în România, Ambasada Republicii Lituania în România, Ambasada Republicii Africa de Sud în România.
Parteneri media: Rock FM, Music Channel, Hotnews, AGERPRES, National Geographic, Spotmedia, Iqads, Romania Journal, Suplimentul de Cultură, Ziarul Metropolis, Liternet, Observator Cultural, Zile și Nopți, The Institute, Iqool, Cinemap, AARC, filme-carti.ro, SMARK.
*Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.