marți, noiembrie 26, 2024
AcasăArticoleDe Crăciun... hai la sală!

De Crăciun… hai la sală!

Vine Crăciunul! Întrebarea este cum să treci de el fără să te rotunjeşti, nu-i aşa? Ei bine, va trebui să citeşti acest articol ca să afli cum poţi scăpa cu bine din razboiul culinar de anu’ ăsta şi/sau să îţi revii din el. Se ştie faptul că „te vei bate” cu armata de sarmale, cârnaţi, cozonaci şi cu alţi inamici de genul ăsta, aşa că va trebui în primul rând va trebui să le consumi cu moderaţie, adică să nu mănânci până te doare stomacul, ci mai degrabă încearcă să te ridici de la masă înainte de a te simţi sătul.
Acum, dacă eşti genul care vrea să se ridice de la masă sătul, pe lângă carne, evident, ar trebui să arunci multe legume în farfurie, pentru că ele oferă saţietate şi vin cu un număr foarte mic de calorii. Din nou, îţi amintesc că trebuie să bei cât mai multă apă, pentru a nu lăsa alcoolul de pe mesele de Crăciun să te deshidrateze.

Un alt lucru pe care poţi să îl faci este să înlocuieşti carnea de porc cu peşte, măcar la mesele de seară. Nu lenevi de sărbători şi mai ales imediat după, pentru că îţi va fi extrem de greu să reiei antrenamentele după toată orgia culinară de Crăciun, aşa ca mergi la sală şi în perioada sărbătorilor, pentru că noi vom ţine sala deschisă pentru tine, aşa că nu ai scuză: „Eu am vrut să fac, dar era sala închisă”.
În cazul în care totuşi ai făcut pauză de sală pe perioada sărbătorilor – pentru că e fooaartee probabil să nu faci – atunci în ianuarie va trebui începi uşor, adică cu antrenamente în care să lucrezi câte un exerciţiu pe grupă musculară, fără a încerca să „rupi muşchii” şi să te orientezi mai mult spre discipline (spinning, taeBo, aerobic, kj, zumba), pentru a reveni încet, încet, la forma ta de dinainte de Crăciun.
Crăciun Fericit! 🙂

Mircea Moraru – Master Trainer
www.elitegym.ro

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE