Cauți o idee de Revelion 2022 altfel în contextul actual? Ei bine, noi avem o listă mai mult sau mai puțin realizabilă, cu idei pentru o seară inedită între ani, cu costuri relativ minime și distracție…pe măsură! Iată la ce ne-am gândit noi:
Cuprins
În fața televizorului
Nu începem cu vechea glumă ”faci Revelionul cu Dan Negru?”. Anul acesta trebuie să fii diferit pentru un Revelion altfel! Celebrul Revelion al lui Dan Negru de la Antena 1 va avea loc și anul acesta. Prezentatorul tv a confirmat show-ul și a precizat că deja au început pregătirile pentru filmări. Au fost contactați artiștii care vor ajunge astfel în noaptea dintre ani, în casele românilor.
Cu privire la Revelionul lui Dan Negru, se pare că acesta se va face și în 2022, fiind al 22-lea Revelion de la Antena 1.
Dacă vrei ceva comedie de Revelion, mută pe Kanal D. Începând cu ora 20:00, telespectatorii vor putea urmări emisiunea „Gala Premiilor Eroii Comediei 2021”. Acest program va fi unul special, mai ales că ingredientul prioritar va fi comedia bună. Alex Velea, Armin Nicoară, Andreea Antonescu, Georgiana Lobonț, Pepe, Jean de la Craiova, Vali Vijelie, Anda Adam și actorii Romică Țociu și Cornel Palade sunt doar câteva dintre vedetele care vor participa la petrecerea „Nostalgia” din noaptea de Revelion, fredonând melodii cunoscute ale anilor ’90.
Și ajungem pe Pro Tv. Cei de la Pro credem noi, au cel mai mișto Revelion de anul acesta: Alege să petreci pe Pro TV cu Protevelionul. Aşa se numeşte programul de Revelion pe care îl va avea Pro TV în acest an. Este primul program „clasic”, după o pauză lungă. Ultimul a fost în 2013, cu Cătălin şi Andra Măruţă gazde. Îi poți vedea pe toți artiștii tăi preferați. Printre aceştia îi amintim pe Andra, Smiley, Inna, Carla’s Dreams, Irina Rimes, Vlăduţa Lupău, Carmen Chindriş şi Taraful Rutenilor, Zdob & Zdub, Matilda Pascal Cojocăriţa, Carmen Tănase, Horaţiu Mălăele, Medeea Marinescu, dar şi alţii. Acum, gazdele vor fi Pavel Bartoş şi Raluka (cântăreaţă şi jurată SuperStar, pariul din această toamna al Pro TV). În acest fel, Pro TV încearcă să îi facă concurenţă Antenei 1, care-l are pe Dan Negru şi „măştile” sale Negru a dominat topurile de audienţă.
În fața blocului
Dacă tu și prietenii tăi n-aveți bani de club, cabană sau un apartament gol pentru seara dintre ani, nu-i problemă. Învață de la marii gangsteri cum se face un Revelion adevărat, cu băieții în cartier, niște PET-uri de bere la 2 litri, țigări (de toate felurile) și nelipsitele pocnitori și sărbătoriți ca niște ”băieți buni” Revelionul. Aveți grijă la poliție și la bătrânele din bloc care se uită la Florin Piersic.
De unul singur
Cel mai bun prieten al tău ești TU! Așa că începe noul an și noul deceniu singur. Pentru că nu ai nevoie de prieteni sau de altcineva. Îmbrățișează-ți singurătatea și transformă Revelionul în ”seara ta de răsfățare”. Cumpără cea mai scumpă șampanie, cele mai fine lumânări parfumate cu petale de trandafiri pe pat, ascultă ce muzică vrei tu, nu manelele prietenilor tăi și relaxează-te! Dacă ai pisică sau cățel, scapă de ei! Este DOAR seara ta.
Dormind
Câteodată cel mai frumos lucru din lume este somnul, mai ales dacă ești părinte și nu ai cu cu cine să îi lași pe cei mici. În plus, 31 decembrie cade într-o vineri, zi lucrătoare pentru că data de 31 încă nu a fost declarată zi liberă. Deci după 8 ore la corporație sau pe șantier, merge un somn odihnitor. E o seară ca oricare alta și cine mai stă treaz până la 12 noaptea?
Petrecere în pijamale
Nu trebuie să fii adolescentă să te bucuri de o petrecere în pijamale cu prietenii. Plus că poți face și economii, nu mai dai bani pe cluburi și restaurante. Consideră-l un ”Revelion altfel tematic”, unde deja sunteți pregătite și îmbrăcate în pijamale pentru momentul în care ceasul va arăta 00:01. Ia-ți cele mai bune prietene și adu mai siropoase filme și promiteți-vă solemn toate că de la anul nu mai dați de bulangii.
Cu necunoscuți pe net
Dacă nu ești fată și nu te duci la petrecerea în pijamale, atunci clar ești băiat și îți plac jocurile video. Fiind o seară ca oricare alta de streaming, ce rost are să te îmbraci frumos și să ieși din casă? Poate de data asta ești campion la Fortnite sau PUBG. Sau te cerți cu copiii ruși de pe Counter. Ei oricum sunt cu o oră înainte și deja au intrat în noul an și-ți pot confirma: nimic nu s-a schimbat. Nici companiile de jocuri video.
La mare
Fii diferit! Nu le da bani baronilor de pe Valea Prahovei și susține litoralul românesc! Chiar și în sezonul rece. Poate ești chiar din Constanța și atunci ai noroc. Un Revelion la malul mării este chiar o idee bună dacă ești înconjurat de cei mai apropiați prieteni. Doar aveți grijă! Nu pășiți pe gheață și nu vă uitați consumul de baie.
La țară
Un Revelion autentic, pur, tradițional românesc. Dacă mai ai bunici, e timpul să-i apreciezi și să te bucuri de timpul petrecut cu ei. Sau poate pur și simplu nu ești fan oraș și aglomerație și preferi liniștea de la țară, cu animalele din ogradă și accidentele de pe șosea.
Cu mămica și tăticu
Nu suntem de acord cu eticheta ”băiatul mamei” sau ”fata lui tata”, părinții sunt întotdeauna cei mai importanți. La orice vârstă. Nu e nimic rușinos să petreci revelionul cu ai tăi, chiar dacă trebuia deja să fii bunic.
În mașină spre Valea Prahovei
Dacă ai vrut un Revelion extravagant și scump, la munte pe Valea Prahovei, poate trebuia să te aștepți și la așa ceva. Doar imaginează-ți cârdul de bucureșteni care au avut aceeași idee ca tine. Și ei sunt rezistenți la trafic. Pentru ei un Revelion în trafic este ceva obișnuit, e ca oricare zi din viața lor. Așa că pregătește-te din timp pentru drum. Ține șampania pe aproape, îmbracă-te în hainele frumoase, spune-i prietenei/nevestei să se machieze dinainte la coafor și să-și facă părul fiindcă se anunță un drum luuung.
La muncă
Sunt mulți oameni care o să-și petreacă un Revelion altfel la muncă, iar pe această cale le mulțumim. Mulțumim doctorilor, ospătarilor și chelnerilor, polițiștilor, însoțitorilor de zbor, celor de la call-centere care își petrec seara dintre ani pentru a-i servi sau ajuta pe alții. Și trebuie să le mulțumim și fetelor ”noastre” care muncesc și ele cum pot, în domeniul digital, la videochat. Mulțumim fetelor care întrețin creșterea economiei țării!
În ambulanță
Dacă ești ghinionist și ai reușit să iei virusul Corona, este probabil să te prindă revelionul în ambulanță în drum spre spital. Unde mai pui că acum există mai multe tulpini, și poți să te ”alegi” cu omnicronul. Așa că ai grijă pe unde și cu cine umblii, să nu beneficiezi de un sejur de 2 săptămâni în spital.
La spital
Se prea poate ca în seara dintre ani să mănânci…cam mult din bucățile pregătite la restaurant sau de mama, sau mai rău, să bei prea mult. Și cea mai rea parte e să bei și să ajungi la spital înainte de miezul nopții. Astfel, vei petrece un minunat Revelion în patul de spital și mai rău este dacă te infectezi cu noua tulpină omnicrom, atunci vei avea un sejur întreg la spital unde dacă ai noroc poți prinde televizor în salon și să te uiți la Protevelion.
La McDonalds
Acum că și brăilenii au McDonalds, putem să ne bucurăm că în seara dintre ani nu o să mai fie așa de aglomerat. Pentru că un Revelion nu este perfect fără McDonalds și o tură dată cu mașina în oraș, de 50 de lei.
Seară de film
Poți crea o seară de film doar cu familia sau poți să-ți incluzi și apropiații, folosind aplicația GroupWatch de pe Disney. Puteți vedea High School Musical (pentru că include și o petrecere de revelion), Cenușăreasa sau Ratatouille.
Spectacol de artificii
Oriunde ai locui, cu siguranță că primăria organizează un spectacol de artificii de 10 minute în aer liber … sau de la vecinii tăi îl poţi vedea de la fereastră dacă ai puţin noroc. În Galați ai posibilitatea să asiști la un minunat foc de artificii, ai trei locații de unde poți alege. Mulțumim totuși primăriei pentru 10 minute de spectacol pirotehnic… dacă ai noroc şi te aflii în zonă.
Vezii locațiile aici.
Jocuri de petrecere cu prietenii, de la distanță
Copiilor le este dor de prietenii lor, iar noaptea dintre ani ar putea fi o ocazie excelentă pentru a se reconecta. Cine nu este fan al jocurilor de petrecere interactive? Le poți juca cu familia și prietenii, de la distanță.
Revelionul în călătorie
E știu că Revelionul orice ar fi, trebuie plănuit, iar de această dată îl poți petrece într-un loc care să-ți rămână în memorie. Tot ce trebuie să faci e ca în loc să te gândești cu ce vrei să te îmbraci, să iei bilete și să pleci.
Petrecere în jurul lumii
Pentru că avem magia internetului la îndemână, este ușor să intrăm în spiritul oricărei petreceri online. Sunt multe petreceri virtuale de revelion, începând cu petrecerea de renume mondial din Times Square. Poți alege unde vrei să petreci, în orice colț al lumii, chiar de la tine de acasă!
Petrecerea virtuală de revelion, la ora prânzului
Cine spune că trebuie să-ți suni prietenii și familia extinsă la ora 00:00? Poți face acest lucru și în ziua de 31 decembrie, după prânz. În plus este o modalitate excelentă de a le permite copiilor să se distreze cu numărătoarea inversă, înainte de somn.
Exclusiv Părinților
Poți încheia anul realizând împreună cu prichindeii tăi o capsulă a timpului. Poți face acest lucru cu ajutorul unui borcan în care să adaugi suveniruri din anul precedent, inclusiv o fotografie de familie. Sigilează apoi borcanul și nu-l deschide timp de 10 sau 20 de ani. Când va veni vremea să-l deschizi, vei putea retrăi toate clipele din prezent.
Treasure Hunt
De la mic la mare, cu toții iubim aventura. Anul ăsta nu prea am avut parte de ea, dar puteți încheia împreună o călătorie aventuroasă la tine acasă. Un treasure hunt este o activitate ideală dacă la revelion vor fi invitați și cei mici. Puteți face echipe, puteți juca individual sau pe familie. Ideea unui tresure hunt poate părea complicată inițial, dar tu își cunoști cel mai bine casa. Știi unde ai putea ascunde anumite indicii, știi care e cel mai întortocheat traseu. Tot ce rămâne de făcut este să te ocupi de recuzită.
Sesiune virtuală de karaoke
Cine nu vrea să se elibereze și să se distreze zgomotos? La nicio petrecere nu trebuie să lipsească vestitul karaoke. Ia-ți familia și prietenii și distrați-vă împreună, cântând. Lasă copiii să mărească volumul, pe măsură ce începe numărătoarea inversă.
Transformă-ți casa într-o discoteca funky
Acum este momentul perfect pentru a-ți transforma casa într-o discotecă din anii ’80. Începe cu un disco ball, cumpără un material din paiate pe post de fundal de perete, alege pahare și farfurii metalizate și decorează-ți casa cu baloane metalizate și confetti. Nu uita de șampanie, cocktail-uri colorate, popcorn și deserturi fabuloase pentru a completa decorul tematic. Totodată, roagă toți invitații să poarte ținute metalizate, cu paiate sau în stilul anilor ’80 ca party-ul să fie complet. Va fi cu siguranță o petrecere de neuitat la tine acasa!
Îmbrăcați-vă festiv. Doar pentru că stați acasă nu înseamnă că trebuie să purtați pijamale (deși, dacă doriți, de ce nu?). O rochie de sărbătoare și un machiaj îndrăzneț de Revelion, o cămașă nouă și gata, apare și sentimentul pe care îl așteptăm
În noaptea de Revelion nu vor fi restricţii referitoare la ora de funcţionare a restaurantelor şi agenţilor economici, iar persoanele nevaccinate nu vor mai avea restricții de circulație. Restaurantele vor trebui să pună limită de 50% din capacitatea localului şi să ceară certificatul verde COVID, a decis Comitetul pentru Situații de Urgență marți seară.
În hoteluri și pensiuni vor fi primite şi persoanele testate, nu doar cele vaccinate sau trecute prin boală.
Acestea sunt ideile noastre pentru un Revelion altfel, în contextul actual. După cum probabil v-ați dat seama, acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Totuși, dacă vreo idee de pe lista noastră v-a făcut cu ochiul, nu ezitați să o puneți în practică!
Așteptăm poze pe Facebook a revistei dacă ați respectat vreo idee de-a noastră !
Vezi aici și Ofertele pe bune de Revelion 2022 Galați și Brăila.
- Ce trebuie să știi despre menținerea sănătății bebelușului tău în sezonul rece
- Vrei sărbători fără griji în acest an? Apelează la o firmă de curăţenie!
- Cum echipezi inteligent o bucătărie cu suprafață mică?
- 8 direcții pentru marketingul unui restaurant
- Top 10 cofetării din Galați pe care trebuie să le încerci