marți, aprilie 22, 2025
AcasăInfo UtilIMPORTANT: Dacă eşti prins fără ITP, nu ţi se va face dosar...

IMPORTANT: Dacă eşti prins fără ITP, nu ţi se va face dosar penal

Registrul Auto Român respinge informaţiile difuzate recent în mass-media potrivit cărora RAR şi DRPCIV ar dori să introducă o prevedere legală, prin care posesorii de autovehicule care au ITP suspendat sau expirat, respectiv înmatricularea suspendată, să fie pasibili de închisoare prin întocmiea unui dosar penal.

RAR precizează că nu a avut niciodată şi nici nu are în vedere o astfel de iniţiativă, deoarece normele legale în vigoare prevăd clar că abaterea menţionată mai sus reprezintă contravenţie sancţionată doar prin amendă (ca sancţiune principală) şi puncte de penalizare (ca măsură complementară). Aşadar, spre exemplu, în cazul în care un autovehicul este oprit de poliţie în trafic şi se constată că are ITP expirat, pe lângă sancţiunea principală şi cea complementară se dispune şi reţinerea certificatului de înmatriculare, fapt ce va atrage după sine, începând cu 20 mai 2018 şi suspendarea înmatriculării, fără consecinţe de natură penală.

Odată ce posesorul autovehiculului se prezintă la staţiile ITP autorizate şi obţine ITP valabil, se ridică automat şi suspendarea dispusă asupra înmatriculării. Toate aspectele precizate în acest comunicat sunt stipulate în OG Nr. 14/2017 de modificare şi completare a OUG 195/2002 privind circulaţia vehiculelor pe drumurile publice.

Sursa: Monitorul de Galaţi

S-ar putea să te intereseze articolul  Parcarea 2018 aduce amenzi drastice pentru şoferii din Galaţi

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE

logo nou explore
Setări confidenţialitate

Exploremag.ro și partenerii săi folosesc cookies pentru a vă putea oferi informațiile și serviciile pe care le doriți și, în unele cazuri, pentru a personaliza experiența online. Puteți seta ce cookies acceptați, pe care nu și puteți schimba aceste setări oricând accesând opțiunea CONFIDENŢIALITATE disponibilă în toate paginile exploremag.ro. Informații detaliate despre cookies și cum funcţionează găsiți în secțiunea despre cookies pe exploremag.ro

Politica de confidentialitate a SC GALLERIA CREATIVE SHOP SRL

Termenii si Conditiile de utilizare exploremag.ro