În luna iunie, ultima a stagiunii 2018/2019, te poți bucura de teatru și plătești mai puțin. Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați desfășoară simultan două campanii care le dau ocazia spectatorilor să cumpere bilete la prețuri promoționale.
Miercuri ai „2 la preț de 1”. În toate zilele de miercuri ale acestei luni, adică pe 5, 12, 19 și 26 iunie, publicul poate achiziționa două bilete la prețul unui singur bilet, doar de la casa de bilete a Teatrului, din Domnească 59. Miercuri, casa de bilete este deschisă între orele 11:00 și 19:00.
Joi este „Happy Hour”. În zilele de 6, 13, 20 și 27 iunie, timp de o oră, în intervalul 17:30-18:30, iubitorii de teatru pot cumpăra bilete la prețul unic de 18,90 de lei/bilet, doar de la casa de bilete a Teatrului, din Domnească 59.
Pentru detalii suplimentare, cei interesați pot suna la 0758089994 sau 0758049850.
Programul complet de reprezentații aferent lunii iunie poate fi consultat pe pagina de internet a Teatrului Dramatic „Fani Tardini” – www.fanitardini.ro. Tot pe site, în secțiunea bilete.fanitardini.ro, spectatorii pot procura bilete online. Atenție, însă! Achizițiile online de bilete sunt exceptate de la campaniile promoționale anunțate.
Citește și articolul: Una bună, 9 așa și-așa: Fuel Coffee