Joi, 20 septembrie, la ora 18.00 – la Muzeul de Artă Galaţi – debutează partea a doua a programului KineDok powered by One World Romania, cu documentarul „Ţara moartă” (2017), regia Radu Jude.
Filmul este un documentar-eseu în care apare colecția de fotografii realizate de Costică Acsinte, fotograful din Slobozia a cărui prodigioasă producție fotografică, întinsă pe aproape șapte decenii, a fost redescoperită și restaurată de Mario-Cezar Popescu și a devenit prilej de proiecție nostalgică pentru publicul românesc însetat după un trecut romanțat. Dar Radu Jude folosește colecția ca fundal pentru o narațiune construită din întregistrări de arhivă și texte din jurnalul personal al doctorului Emil Dorian, ale cărui scrieri literare au fost interzise de regimul antisemit condus de Mareșalul Antonescu.
După un scurt preambul care acoperă cele două decenii anterioare, filmul prezintă perioada dintre 1937 și anii imediat următori lui august 1944, în ceea ce regizorul numește „fragmente de vieți paralele”: fotograme cu români obișnuiți în ipostaze private, acompaniate în fundalul sonor de ororile politice și istorice abătute asupra celor care au devenit ținta autorităților române. În fricțiunea dintre imagine, sunet și text, Radu Jude restituie imaginea unuia dintre cele mai rușinoase episoade din istoria României, aproape inexistent în arhivele noastre de film.
Regizorul şi scenaristul Radu Jude – unul dintre numele de primă mărime ale filmului românesc contemporan – și-a câștigat notorietatea cu scurtmetrajul de ficţiune ,,Lampa cu căciulă”, câștigător a mai mult de 50 de premii internaţionale. Debutul în lungmetraj, „Cea mai fericită fată din lume”, a câștigat NHK/Filmmaker Award la Sundance și premiul CICAE la Berlin. Cel de-al treilea lungmetraj al său, „Aferim!”, a obţinut multiple premii internaţionale, printre care Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor la Berlin. Alte filme: „Alexandra” (2007), „Film pentru prieteni” (2011), „Toată lumea din familia noastră” (2012), „O umbră de nor” (2013), „Trece și prin perete” (2014), „Inimi cicatrizate” (2016), „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018). Ultimul film a câştigat Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, în urmă cu două luni.
KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 7 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Norvegia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 7 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.
Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecțiile fiind sub formă de cineclub și desfășurându-se pe tot parcursul anului în spații cât mai accesibile. Publicul are ocazia să vadă o selecție deosebită de filme, care nu circulă în cinematografele obișnuite și la care altfel nu ar avea acces. Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experiența pasivă a sălii tradiționale de cinema, organizând după proiecțiile de film, dezbateri angrenante între public și diverși invitați locali și internaționali. Publicul are astfel ocazia să se implice activ în discuții cu regizori, protagoniști și specialiști din diferite domenii, și să rămână astfel conectat nu doar la actualitatea românească ci și la evenimente curente de natură culturală, socială și politică din întreaga lume.
Muzeul de Artă Vizuală Galați vă invită în fiecare joi, la ora 18.00, în perioada 20 septembrie – 15 noiembrie, la sediul său din strada Tecuci nr.7, bloc V3, să vizionați o serie de 9 filme, după următorul program:
Țara Moartă – 20.09.2018, ora 18:00
Daliborek și lumea lui albă – 27.09.2018, ora 18:00
Prima Împărtășanie – 04.10.2018, ora 18:00
Poștașul Cumsecade – 11.10.2018, ora 18:00
Tren spre maturitate – 18.10.2018, ora 18:00
Luna din tine – 25.10.2018, ora 18:00
Campionul din Balcani – 01.11.2018, ora 18:00
Nicăieri unde să te ascunzi – 08.11.2018, ora 18:00
Dum Spiro Spero – 15.11.2018, ora 18:00
ORGANIZATOR LOCAL: Muzeul de Artă Vizuală Galaţi; ORGANIZATOR NAŢIONAL: Asociația One World Romania; ONLINE: oneworld.ro; kinedok.net; PARTENERI: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Budoku (Ungaria), ReStart (Croația), Bergen International Film Festival ( Norvegia), Activist 38 (Bulgaria); CU SPRIJINUL: Centrul Național al Cinematografiei
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
S-ar putea să te intereseze şi articolul Proiect inedit în Brăila: Cinefeel – primul cinematograf de artă deschis după 1990