”Lacul Partidului”, redenumit în anii ’90 ”Lacul Vânători”, zonă de agrement căreia gălăţenii îi duc dorul pentru că în ultimii ani nu a mai fost atractiv deoarece nu s-a investiti nimic în această locaţie de ani de zile, intră în vizorul municipalităţii. În prezent, pescari răzleţi îşi mai încearcă norocul, dar pentru că demult nu s-au mai făcut populări cu peşte, nu se prinde decât plevuşcă, iar pe timpul verii atmosfera este încărcată de persoane care ignoră panourile cu ”scăldatul interzis”. În aceste condiţii locaţia nu are nici specific pescăresc, dar nici zonă de plajă şi grătare nu prea este.
În prezent, SC Gospodărire Urbană SRL Galaţi administrează, întreţine şi exploatează zona de agrement „Lac Vânători”, dar din cele 29,11 ha teren aferent luciului de apa, suprafaţa de 123.277 mp a fost utilizată cu titlu de ”groapă de împrumut pământ galben pentru executanţii lucrărilor civile din municipiul Galaţi”. Odată cu epuizarea resursei, în 2014 a fost aprobată umplerea gropii de împrumut cu deşeuri rezultate din activităţile de construcţii şi demolări. Această activitate este monitorizată de Gospodărire Urbană, fiind limitată la „depozitare şi compactare deşeuri provenite din construcţii şi demolări”.
Numai că Serviciul Public ECOSAL este cel care deţine prin statut calitatea de operator al sistemului de colectare şi depozitare a deşeurilor din municipiul Galaţi şi, de asemenea, are în administrare utilajele specifice în vederea procesării deşeurilor din construcţii şi demolări, dar nu Ie poate folosi deoarece nu deţine un spaţiu adecvat pentru această activitate (descărcare moloz, procesare, depozitare temporară sorturi ce pot fi refolosite, depozitare finală). Aşa se face că municipalitatea consideră oportună preluarea din concesiunea societăţii Gospodărire Urbană în administrarea Consiliului Local Galaţi a terenului în suprafaţă de 123,277 mp, aferentă zonei de agrement Lacul Vânători, teren căruia după dezmembrare să i se schimbe destinaţia şi să fie transmis în administrare ECOSAL.
După aprobarea de către consilierii locali a proiectului de hotărâre pentru preluarea din concesiunea S.C. Gospodarire Urbana S.R.L. în administrarea Consiliului Local Galaţi a terenului aferent zonei de agrement Lacul Vânători, se poate discuta despre investiţii în această zonă de agrement.
În această zonă nu se puteau găsi soluţii investiţionale din cauza gropii de deşeuri, iar prin această dezmembrare, prin care se face delimitarea luciului de apă de zona de depozitare a molozului, se poate discuta despre reamenajarea zonei de agrement.
”Vom încerca să găsim o soluţie de finanţare pentru reamenajarea acestei zone de agrement, ori din fonduri proprii, ori din fonduri europene, sau poate chiar vom găsi un investitor, aşa cum s-a întâmplat şi cu Plaja Dunărea, astfel încât să avem şi în oraş un loc de agrement aşa cum este la Zătun sau poate chiar mult mai atractiv”, ne-a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
Sursa: Monitorul de Galaţi