miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăNoutăţiLiceul Teoretic „Dunărea” Galați se modernizează cu bani europeni

Liceul Teoretic „Dunărea” Galați se modernizează cu bani europeni

A fost semnat contractul de lucrări pentru anveloparea cu fonduri europene a Liceului Teoretic „Dunărea” Galați, din cartierul Micro 18, informează Primăria municipiului Galați.

„Preocuparea este să oferim cele mai bune condiții copiilor, iar pentru Liceul Dunărea am reușit să atragem fonduri europene de aproape 400.000 de euro. Avem în diverse stadii 29 de proiecte cu fonduri europene de aproximativ 30 de milioane de euro pentru școli și grădinițe. Obiectivul este să atragem în continuare cât mai mulți bani europeni pentru modernizarea unităților de învățământ”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.

În urma licitației publice pentru lucrările de anvelopare a Liceului Teoretic „Dunărea”, oferta declarată câștigătoare a fost cea depusă de Asocierea MOVILAND MET SRL – PROIECT SA – CONSUMCOOP GALATI, contractul având o valoare totala de 1.550.863,92 lei. Durata contractului este de 12  luni din care două luni sunt prevăzute pentru proiectare și 10 luni pentru execuție.

Lucrările din cadrul acestui proiect presupun termoizolarea completă a clădirii, înlocuirea tâmplăriei exteriorare și montarea unui sistem de panouri termosolare și a unei pompe de căldură care vor duce în cele din urmă la o reducere consistentă a consumumului de energie pentru încălzire. În plus, se vor face lucrări și la instalațiile de iluminat și lucrările conexe necesare celor amintite mai sus.

Obiectivulproiectului constă în creșterea performanței energetice a imobilului în care funcționează Liceul Teoretic „Dunărea”, cu efecte favorabile asupra calității mediului ambiental, a sănătății elevilor și îmbunătățirea calității actului educațional.

Valoarea totală a proiectului cu fonduri europene este de 1.916.973,29 lei, formată din asistența financiară nerambursabilă de 1.828.044,74 lei, cheltuieli neeligibile de 51.621,50 lei, contribuția municipiului Galați fiind de 37.307,05 lei.

Liceul Teoretic „Dunărea” este situat în municipiul Galați, pe strada Oltului nr. 24A. Unitatea de învățământ a fost construită în anul 1986, are regimul de înălțime S+P+2E și o suprafață construită 824 mp.  La acest liceu învață aproximativ 700 de elevi.

Municipiul Galați a depus cererea de finanțare pentru realizarea proiectului  Anvelopare unități de învățământ – Liceul Teoretic „Dunărea” Galați în data de 10.07.2018 în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 10 – Sprijinirea  tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operaţiunea B – Clădiri publice, Apel dedicat sprijinirii obiectivelor SUERD.

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE