Ce este, de fapt, mâncarea tradițională la români? Prima imagine care ne vine în minte este bogată, aburindă și miroase a masă încărcată cu sarmale, ciorbă acrită cu borș și mămăligă galbenă și mândră.

Toate acestea, însă, ne spune istoria că nu ar fi tocmai ale noastre, sarmalele venind de la turci, ciorba de ucarinieni sau unguri- vezi gulașul- iar mămăliga este atât de tradițională cât se poate afirma că tradiția se formează într-o perioadă de doar 350 ani.

Adică atât cât i-a luat făinii de porumb să ajungă pe meleaguri românești. Să nu uităm ca aceasta a fost descoperită de Cristofor Columb în America în secolul al XV lea, ajungând la noi abia în secolul al XVII lea.

Și pentru că mâncarea tradițională la români, cea cu adevărat neaoșă și cu adevărat specifică doar acestei zone, este destul de dificil de identificat. Mai ales dacă ne gândim că majoritatea ingredientelor din ceea ce putem numi farfurii autentic românești, nu sunt deloc de tradiție îndelungată, ci au venit la noi mult după descoperirea Americii: fasolea, cartofii, ardeii, roșiile și dovleacul.

Este impresionant, într-adevăr, cum bucătaria românească le-a asimilat și a învățat cele mai bune combinații de gusturi dintre acestea.

Totuși, ce alimente sunt specifice preistoriei culinare românești? Pe teritoriul nostru, se pare, se cultivau mai ales cereale: ovăz, mei, secară și mai multe specii de grâu decât cultivăm astăzi. Acesta din urmă are cel mai privilegiat și neîntrerupt statut în bucătăria tradițională. Apare în diferite ritualuri și există nenumărate dovezi arheologice ale prezenței lui de-a lungul istoriei.

În ceea ce privește prezența alimentelor de origine animală, primul care ne vine în minte este porcul. Este adevărat, domesticirea animalelor datează din Neolitic, însă înainte de porc, omul de pe teritoriul de astăzi al României, creștea mai ales capre, oi și vaci. Acestea apar cel mai des în dovezile arheologice, dovadă a mobilității mari a comunității. Porcul, care apare de-abia spre sfârșitul Neoliticului, este printre primele semne de sedentarism. Există, de asemenea, și dovezi care atestă ritualuri de pescuit, deci și peștele se număra printre bucatele de pe masa neolitică.

Mâncarea tradițională la români are, așadar, elemente pe care astăzi nu le mai cunoaștem, lucru influențat, bineînțeles, de îmbunătațirea modului de gătire și conservare – a se avea în vedere apariția meșteșugului olăritului, de exemplu.

Credem însă despre multe rețete că sunt autentic românești. Ele n-or fi atât de vechi, dar ce contează? Sunt făcute de generații pe care le cunoaștem, în care ne încredem, care ne-au inspirat iubirea pentru bucătăria tradițională – mama și bunica. Care, la rândul lor, au fost învățate de mamă și bunică. Ce definiție mai frumoasă a tradiției decât aceasta?

Ne place, ne leagă de strămoși și vrem să o transmitem mai departe. Mai tradițional ca bucătăria tradițională nici că se poate!

Citește și: Top 10 cofetării din Galați pe care trebuie să le încerci sau Top 10 cofetării din Brăila cu cele mai delicioase prăjituri