Continuarea turului pietonal ghidat anterior. Traseul „Mitologia greacă în peisajul urban gălățean” va porni de unde am rămas – în fața fostului cinematograf Central (casa de bilete). Data: 9 septembrie, ora 18:00.
Cultura și societatea europeană sunt construite pe elemente și concepte de sorginte elenă. Însuși Imperiul Roman, cel care a trasat traiectoria evoluției întregului continent, se revendică din Troia grecească.
Spațiul ocupat de țara noastră s-a aflat încă din cele mai vechi timpuri într-o permanentă conexiune cu elenismul. Orașul nostru a reprezentat pentru secole de-a rândul unul dintre popasurile grecilor călători pe cursul Dunării. Unii au mers mai departe, dar unii s-au stabilit și și-au creat familii aici. Grecii reprezintă una dintre minoritățile care au definit comunitatea gălățeană, care au îmbogățit-o și care au pus umărul la construcția orașului.
Prezența grecilor în Galați nu a rămas fără urme. De fapt, în toată zona orașului vechi găsim mărturii foarte concrete ale existenței în acest loc ale urmașilor lui Pericle, Solon sau Phidias. Fie că vorbim de monumente, de edificii mărețe sau de case particulare, vom găsi pe parcursul itinerariului nostru eroii și zeii din Grecia antică. Vom păși în lumea celor din Olimp și vom citi mesajele care ne sunt transmise peste zeci și sute de ani.
Traseul-cultural „Mitologia greacă în peisajul urban gălățean” reprezintă o acțiune din proiectul “Învățăm în stradă istoria din cărți” organizată de Asociaţia Mila 80. Cunoașterea istoriei și poveștilor orașului este un pas esențial în conservarea memoriei comunității și conștientizarea valorilor locale.
Timp aproximativ de realizare a traseului: 2h
Distanță între primul și ultimul obiectiv: 2 km
Citeşte şi articolul Șantierul Naval Damen Galați aniversează 125 ani