miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăNoutăţiMunicipiul Galați – selectat în proiectul „100 Intelligent Cities Challenge”

Municipiul Galați – selectat în proiectul „100 Intelligent Cities Challenge”

Municipiul Galaţi a aplicat și a fost selectat în cadrul programului „100 Intelligent Cities Challenge” (ICC), un program al Comisiei Europene care facilitează schimbul de bune practici între orașe din Uniunea Europeană, pentru o dezvoltare ecologică și durabilă, utilizând tehnologii avansate.

În prima jumătate a acestui an, 193 de orașe și asocieri de orașe din 20 de țări din Uniunea Europeană și-au exprimat interesul pentru „100 Intelligent Cities Challenge”, iar 90 au fost selectate până acum pentru a fi parte în proiect în următorii doi ani și jumătate, inclusiv orașul Galați. Parteneri alături de municipalitate sunt Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, ca reprezentant al mediului academic, și Damen Shipyards Galați, reprezentând mediul de afaceri. Grupul include 54 de noi aplicanți ICC (din România fiind selectate orașele Galați, Timișoara, Iași și Bistrița), 26 de orașe care au luat parte la inițiativa precedentă a Comisiei Europene „Digital Cities Challenge” și 10 orașe mentor: Aarhus, Amsterdam, Anvers, Barcelona, Espoo, Hamburg, Nisa, Porto, Rijeka și Singapore.

Municipiul Galați, alături de celelalte orașe implicate în program, va primi orientări de înaltă calitate și personalizate de la orașele-mentor selecționate, experții Comisiei Europene și specialiștii orașelor-mentor oferind consiliere pe tematicile propuse de orașele aplicante.

Lansarea este programată în a doua jumătate a lunii septembrie a acestui an, iar multe informații pot fi accesate aici.

Te-ar putea interesa și: 22 de puncte WiFi pentru acces gratuit la internet în Galați

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE