miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăEvenimenteActivități la Biblioteca"Panait Istrati" Brăila cu ocazia Zilei Internaţionale a Cititului Împreună

Activități la Biblioteca”Panait Istrati” Brăila cu ocazia Zilei Internaţionale a Cititului Împreună

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila celebrează miercuri, 10 februarie, Ziua Internaţională a Cititului Împreună (ZICI 2021), eveniment global marcat de milioane de oameni din peste 100 de țări. Asociația „Citim Împreună România” a atras anul acesta sute de parteneri din toate județele. Astfel, se vor organiza sesiuni de lectură împreună cu mii de copii și sute de educatori, învățători, profesori, bibliotecari, librari și pasionați de lectură din întreaga țară. Credem că cititul împreună, în special între adulți și copii, este una dintre cele mai frumoase activități, mai ales dacă e făcută cu drag și cât mai des.

Deviza de anul acesta este „ZICI cu lipici legați prin cititul împreună!” Scopul manifestărilor este să trimitem un mesaj puternic tuturor celor implicați în creșterea unui copil – părinților, profesorilor, dar și factorilor de decizie: că fiecare copil merită să i se citească cel puțin 20 de minute pe zi, începând din prima sa zi de viață și până când poate citi singur.

Pentru acest eveniment Biblioteca a pregătit trei sesiuni de lectură astfel:

  • Scriitoarea Victoria Furcoiu este invitata specială a Secției Împrumut pentru Copii. Ludotecă; aceasta le va citi copiilor de la Școala Gimnazială „Dr. Luca” o mulțime de povești frumoase pe Platforma Zoom, începând cu ora 17.00.

Organizator: Doinița Mihaela Stanciu, bibliotecar. Cadre didactice implicate: Rusu Dida, Moț Nistor, Alina Moise, Claudia Paraschiv, Carp Nicoleta.

  • Bibliotecarii de la Secția Împrumut Carte pentru Adulți vor fi prezenți la ora 10.00 în mijlocul elevilor de la Liceul Tehnologic „Edmond Nicolau”, alături de prof. Cornelia Miler. Demersul va continua începând cu ora18.00 la Cercul de Șah „Rocada”, coordonat de instructorul Iulian Preda, unde colegii noștri vor citi povești împreună cu copiii.

Organizator: Valentina Chiriac, șef birou în cadrul Bibliotecii.

Ne bucurăm „să dăm mână cu mână” cu toți cei care le vor citi copiilor în această zi. Ne dorim ca vocile noastre să răsune tare și clar în toată România, astfel încât beneficiile lecturii de la vârste fragede să se facă cunoscute; atât pentru dezvoltarea lor holistică, cât și pentru succesul în ceea ce privește literația – afirmă organizatorii „Citim Împreună România”.

Te-ar putea interesa și: Participă la concursul naţional de creaţie literară ,,Şi eu ştiu să scriu!”

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE