Premiera FAT PIG la Teatrul Dramatic Fani Tardini – 10.12 și 11.12, la ora 19.00 – Sala Studio
Premiera FAT PIG la Teatrul Dramatic Fani Tardini, de Neil LaBute, este o comedie amară despre subiecte inconfortabile, despre cât curaj avem să fim noi înșine, despre lașitatea în fața unei societăți crude care, aparent, tinde spre perfecțiune dar în realitate pune foarte multă presiune asupra noastră. Această perfecțiune ajunge să o simulăm afișând FORME stabilite de societate ca fiind imaginea perfecțiunii, dar care ajunge doar la formă pentru că fondul se pierde în această uniformizare. „Fat Pig” este povestea unui tânăr corporatist care se îndrăgostește de o simpatică bibliotecară supraponderală, doar că prietenii și colegii de la firmă reacționează puternic la aflarea veștii despre relația „nepotrivită” a tânărului. Lumea „perfectă” a corporatiștilor versus lumea jovială și optimistă a lui Helen. Societatea are reguli în care forma contează, judecata se face la suprafață, iar fondul este trecut cu vederea.
Textul lui LaBute este foarte puternic, scris aparent ușurel, cu replica directă, simplă, vie, plină de umor, dar de o profunzime aparte. Este exact așa cum este mesajul acestui text, aparent o poveste simplă de dragoste, când comică, când tragică, în profunzime o dramă a societății moderne în care generației tinere îi sunt inoculate forme perfecte după care trebuie să-și clădească existența.O adevărată radiografie a mentalităților contemporane. LaBute declară că se regăsește în Fat Pig, că textul lui povestește despre slăbiciunile omenești și despre dificultatea multor oameni de a le face față de a trăi cu ele sau de a le depăși pentru ceva în care cred.
Teatrul are puterea să scormonească în interiorul nostru și să scoată la iveală gânduri, reacții, emoții nebănuite.
DISTRIBUŢIA:
- Oana Mogoş
- Ciprian Braşoveanu
- Flavia Călin
- Vlad Volf
Regia:
- Laura Moldovan
Scenografia:
- Ioan Bocoş
Coregrafia:
- Elena Anghel
Traducere:
- Irina Velcescu
ATENŢIE! Limbaj licenţios. Interzis sub 14 ani.