sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăEvenimenteRobofest - competiție amicală între Galați și Brăila la Brăila Mall

Robofest – competiție amicală între Galați și Brăila la Brăila Mall

Brăila Mall va găzdui sâmbătă, 16 martie 2019, începând cu ora 18.00, competiția amicală ROBOFEST la care participă trei echipe de tineri roboticieni din Brăila și Galați. Evenimentul reprezintă o avanpremieră a competiției BRD First Tech Challenge (FTC), implementată în România de Asociația „Nație Prin Educație”, care va avea loc  la București în perioada 24-26 martie 2019.

Helix, Velocity și Byteforce sunt cele trei echipe pe care brăilenii le vor vedea sâmbătă în acțiune. Roboții construiți și programați de ei vor demonstra că sunt pregătiți să treacă testul pentru următorul sezon al celebrei competiții. Elevii de liceu din echipele participante și mentorii lor vor fi acolo pentru a promova robotica, programarea și activitățile STEM (Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie, Matematică). În cadrul prezentărilor interactive cei interesați pot afla detalii tehnice, iar copiii pot testa roboții.

Sursa: Compartimentul Marketing și Promovare al Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila

Citește și articolul: Copilul sociabil, dezinhibat, creativ. Abilități sau aptitudini? Și cum le obținem

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE

logo nou explore
Setări confidenţialitate

Exploremag.ro și partenerii săi folosesc cookies pentru a vă putea oferi informațiile și serviciile pe care le doriți și, în unele cazuri, pentru a personaliza experiența online. Puteți seta ce cookies acceptați, pe care nu și puteți schimba aceste setări oricând accesând opțiunea CONFIDENŢIALITATE disponibilă în toate paginile exploremag.ro. Informații detaliate despre cookies și cum funcţionează găsiți în secțiunea despre cookies pe exploremag.ro

Politica de confidentialitate a SC GALLERIA CREATIVE SHOP SRL

Termenii si Conditiile de utilizare exploremag.ro