joi, noiembrie 28, 2024
AcasăEvenimenteS-au anunțat câștigătorii burselor Classix in Art

S-au anunțat câștigătorii burselor Classix in Art

Iași, 18 mai 2021 – Asociația Industrii Creative, organizator al Classix Festival, cu sprijinul partenerului principal al ediției 2021, Kaufland România, anunță finaliștii burselor de creație artistică Classix In Art în domeniile: muzică, arte vizuale și coregrafie.

Bursele de creație acordate în urma apelului au o valoare totală de 3000 EUR, câte 1000 EUR pentru fiecare domeniu, iar cei trei câștigători sunt: Emanuel Chiriac (arte vizuale), Ancuța Macovei (coregrafie) și Cristina Beteringhe (muzică). La finalul celor trei luni de rezidență creativă, artiștii selectați vor prezenta câte un proiect relevant pentru sfera lor de interes și a practicii lor artistice.

“Simt că sunt un dansator norocos, care a avut ocazia să performeze în multe colțuri ale lumii, în producții consacrate, cu companii renumite și împreună cu oameni extrem de valoroși. Cred cu tărie că oamenii pot avea o viață mai bună, mai frumoasă, asistând, dar, mai ales, implicându-se în proiecte în care artele fuzionează, unde pot descoperi lucruri extraordinare sau se pot descoperi chiar pe ei înșiși. Vreau să împărtășesc această minunată experiență unui număr cât mai mare de oameni, indiferent de nivelul de cultură, educația sau nivelul de confort de care se bucură ”, menționează Ancuța Macovei.

Apelul Classix In Art a vizat tineri artiști, afectați de pandemie, liber profesioniști, artiști independenți, studenți, persoane fără un venit stabil și rezidenți în România, iar demersul a vizat o formă de suport și încurajare a practicii artistice în urma anului de pandemie resimțit profund la nivelul acestei industrii.

Lucrările câștigătorilor burselor vor fi promovate în mediul online pe paginile festivalului și ale organizatorilor săi, iar dacă situația o va permite, în cadrul unor evenimente cu prezență fizică organizate de Asociația Industrii Creative.

***

A doua ediție a Classix Festival a avut loc la Iași, în perioada 14-18 martie 2021 și după o lungă pauză din viața culturală și concertistică a iubitorilor de muzică, a ilustrat o celebrare colectivă a trăirilor umane autentice. Proiectul independent a fost realizat integral din finanțări private și din convingerea tinerilor organizatori că Iașul merită și are nevoie de încă un reper pe harta culturală a țării, asumat și desfășurat în timpul propriu.

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Showberry, membru AROC, este printre principalii promoteri de petreceri tematice și concerte publice din N-Estul României.

Partener principal: Kaufland România

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Iași, Radio Clasic, Viva FM, Radio HIT, AGERPRES, Cațavencii, Wall Street, Spotmedia, Ziarul de Iași, Romania Journal, Zile și Nopți, Iqads, Life.ro, Ziarul Metropolis, Suplimentul de Cultură, Kudika, Garbo, PRwave, Bookblog, Fashion Premium Magazine, Un site de muzică

Citește ultimele articole:

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE