Școala de Vară Dunăreană este proiectul desfășurat de Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila, în perioada 24 iunie – 2 august.
“Ca în fiecare an, Biblioteca „Panait Istrati” organizează și în 2019 Clubul de vacanță, cel mai mare eveniment dedicat copiilor brăileni în sezonul estival: peste 60 ateliere, pentru toate gusturile, începând cu cele sportive și de tururi ghidate, până la cele de limbi străine, îndemânare, handmade și artistice. Venim astfel în întâmpinarea solicitărilor celor mai mici dintre utilizatorii noștri, care vin an de la an la an tot mai mulți. Oferta educațională din 2019 este cea mai bogată din toate edițiile Clubului, tocmai ca urmare a cererilor crescânde. Se păstrează atelierele de bază ale evenimentului, dar ca noutăți putem enumera: atelierul de confecționat caiace, atelierul tehnico-creativ (makerspace), incubatorul de afaceri, atelierul culinar, atelierul de dezvoltare personală pentru adolescenți etc. Mulțumim celor peste 40 de voluntari precum și partenerilor instituționali ai Bibliotecii (Clubul sportiv Municipal Brăila, Cercetașii României – Scout Local Brăila, Europe Direct Brăila) pentru implicare și entuziasm” – declară dr. Eduard Claudiu BRĂILEANU, șef serviciu Relații cu Publicul și coordonatorul proiectului Școala de Vară Dunăreană.
Înscrierile au început încă din luna mai și datorită cererilor foarte mari fiecare copil s-a putut înscrie la maxim 3 activități. Toate atelierele sunt gratuite, iar participarea la program se face pe baza permisului de bibliotecă.
Sursa: Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila Comp. Marketing și Promovare
Te-ar mai putea interesa: Plimbările pe Dunăre pot fi o alegere minunată vara aceasta
Se mai fac inscrieri pentru scoala de vara anul 2022?
Se mai fac înscrieri pentru școală de vară?