marți, noiembrie 26, 2024
AcasăNoutăţiSe schimbă ora! Pe 30 octombrie trecem la ora de iarnă

Se schimbă ora! Pe 30 octombrie trecem la ora de iarnă

Ora de iarnă se aplică în fiecare an, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică din luna octombrie. În anul 2016, trecerea la ora de iarnă va avea loc în 30 octombrie. Asadar, trecerea la ora de iarna 2016 se face în noaptea dintre 29 octombrie și 30 octombrie 2016 (ultima duminică din luna octombrie), schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineții de 29 octombrie 2016 devine ora 3:00.

Trenurile de călători vor pleca din gări (staţiile din care se formează) după ora oficială de vară până în noaptea de 29 / 30 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.

Astfel, în noaptea de 29 / 30 octombrie 2016, când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale, potrivit unui comunicat de presă al CFR Călători.

Totodată, trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Acest mecanism de schimbare a orei este folosit de România din 1932, fiind folosit totodată de peste 100 de ţări din întreaga lume.

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE