Piața de fashion din România este într-o perioadă de dezvoltare. Tot mai multe site-uri ademenesc utilizatorii online, iar mall-urile se zbat între a oferi clienților experiențe complexe, care să îi facă să petreacă mai mult timp la cumpărături.
În Galați și Brăila, prezența mall-urilor este un plus notabil în ceea ce privește activitățile, mai ales în sezonul rece, dar și referitor la esteticul vestimentar al populației. Publicul zonei este obișnuit cu shopping-ul de produse vestimentare mass market, deși există tendința de a căuta constant pe online piese unicat sau care se pot personaliza, mai ales atunci când vine vorba de creații de eveniment.
Până mai ieri se mergea la croitor atunci când se dorea o ținută made to measure, care să confere unicitate și să fie întru totul pe placul clientului. În prezent, croitoria s-a transformat în Atelier de Designer, iar aici, designerii oferă sfaturi de stil și propun modele care să avantajeze silueta.
În orașele mari, există un trend al evenimentelor de fashion: prezentări de modă ale designerilor români și internaționali, evenimente de promovare a colecțiilor și târguri cu vânzare. În orașele mai mici nu a existat încă interes pentru astfel de activități, iar designerii locali au căutat astfel de inițiative în capitală.
Observând această reticență în piață, Ana Maria Păuna a decis să schimbe puțin lucrurile și, pentru că a sesizat o cerere față de produse vestimentare de calitate, care să se diferențieze de fast fashion, a deschis la Brăila Confident Concept Store, un magazin dedicat designerilor români, din dorința de a promova designul autentic românesc și de a educa publicul cu privire la moda sustenabilă.
În prezent, fast fashion capătă amploare prin intermediul marilor branduri care acaparează piața și oferă produse vestimentare mai mult sau mai puțin calitative, undele lucrate în condiții improprii, chiar de către copii exploatați. Prețurile mici înseamnă mână de lucru ieftină, exploatarea forței de muncă și standarde reduse de calitate, ceea ce alimentează un comportament iresponsabil în materie de consum, lucru augmentat și de curentul instagram, care conferă o imagine cosmetizată a realității, în care o ținută se poartă o singură dată, pentru că așa este cool.
Confident Store are ca obiectiv încurajarea modei sustenabile, fapt pentru care în locație sunt expuși designeri care militează deja pentru producția responsabilă și promovează ideea de creații vestimentare lucrate cu materiale de calitate, făcute să dureze, de care clientul se atașează și pe care le poartă de mai multe ori, învățând să facă styling diferit, în mod creativ.
„Deși se observă că de la cumpărăturile din magazine, se trece din ce în ce mai mult la experiența shopping-ului online, încă există o reticență pentru a cumpăra online creații de eveniment. În plus, dacă o clientă vede produsul fizic, poate proba și există o șansă mai mare să cumpere. Pe online sunt câteva mici elemente care te pot face să te răzgândești (timp de livrare, transportul, imposibilitatea de a proba înainte de plată, posibilitatea ca produsul să nu se așeze bine pe tine, etc). Clienții vor haine personalizate, unicat, în ediție limitată, care să diminueze riscul de a vedea aceeași ținută în locurile frecventate, de aceea încurajez curentul slow fashion, care înseamnă produse vestimentare de calitate, croite cu materiale rezistente, personalizate, ce devin piese statement, purtabile în repetate rânduri”, susține Ana Maria Păuna, fondator Confident.
Designerii români capătă credibilitate și pe piața internațională, fiind sprijiniți de către Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și beneficiază tot mai mult de sprijinul media pe plan național. Este momentul să apreciem designul românesc și antreprenorii care aleg să aducă un plus prin activitatea lor, aici, în țară.
Concept Store-ul găzduiește 30 de designeri români și are ușile deschise pentru noi expozanți, dar și pentru evenimente sociale și workshop-uri menite să aducă un plus de cunoaștere și informare în fashion, styling, beauty.
Video Prezentare: www.youtube.com
Citește și articolul: Confident, magazinul designerilor români, deschis la Brăila