De anul viitor, fiecare gălăţean va plăti cu 2,49 de lei/lună mai mult la taxa de habitat, decizie propusă de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi votată de consilierii locali. Astfel, de la taxa de 56 de lei/an/persoană, taxa va fi, începând cu 1 ianuarie 2017 de 85,09 lei/an/persoană. Termenele scadente de plată a taxei rămân aceleaşi: 31 martie pentru primul semestru şi 30 septembrie pentru al doilea semestru. De asemenea, se păstrează categoriile de persoane scutite de plata taxei: veteranii de război şi văduvele acestora nerecăsătorite, persoanele cu handicap grav sau accentuat, minorii cu grad I de invaliditate şi beneficiarii art. 1 din Decretul-lege 118/1990.
Majorarea taxei de habitat se aplică tuturor gălăţenilor, indiferent dacă aceştia colectează sau nu selectiv gunoiul (deşi, în alte state, există diferenţe simţitoare de taxe aplicabile celor care depozitează selectiv deşeurile şi cei care le aruncă la grămadă).
Creşterea taxei de habitat nu este justificată de o creştere a calităţii serviciilor de salubrizare sau de o majorare a tarifelor unor servicii specifice, impuse de stat. Potrivit explicaţiilor actualului primar, Ionuţ Pucheanu, taxa de habitat actuală nu mai acoperă cheltuielile reale ale Ecosal cu precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor, situaţie cu care, potrivit edilului, Ecosal s-a confruntat în ultimii trei ani. O situaţie aproape bizară dezvăluită de actualul primar, care în ultimii trei ani a condos serviciul public Ecosal, postură din care niciodată nu a menţionat existenţa acestei probleme.
“Această majorare a taxei ar fi trebuit operată în ultimii 2-3 ani, dar fosta administraţie a tărăgănat-o. Vreau să vă spun că actuala taxă, de 56 lei/persoană/an, nu mai acoperă nici pe departe cheltuielile Ecosal pentru colectare şi depozitarea deşeurilor. (…) Deci, nu vorbim de cheltuieli mai mari anul viitor, ci sunt aceleaşi cheltuieli pe care le are Ecosal de 3 ani încoace, cheltuieli neacoperite… Pot să vă spun că, de pildă, anul acesta banii de salubrizare s-au terminat în iulie, cel puţin banii care proveneau din taxa de habitat. La această taxă, care este folosită pentru coletarea şi transportul gunoiului, se adaugă şi salubrizarea străzilor, transportul frunzelor etc., operaţiuni plătite de la bugetul local… În ultimii 3 ani nu s-au acoperit aceste datorii, iar Primăria a rămas cu datorii către Ecosal… Este o morişcă care se învârte şi cred că a venit un moment «T zero» în care să punem punct acestei practice şi Ecosal să aibă un buget consistent, astfel încât să poată să îşi facă treaba eficient”.
Totodată, primarul municipiului Galaţi spune că “de anul viitor apare o nouă taxă de mediu, de 80 de lei pe tonă. Este o taxă care merge la Ministerul Mediului, de unde vor fi bugetate viitoarele proiecte pe mediu din ţară. Această nouă taxă înseamnă că Primăria Galaţi va aloca anul viitor circa 2 milioane de euro, dar aceste cheltuieli nu se vor reflecta în taxa de habitat”.
În ciuda asigurărilor primarului Ionuţ Pucheanu, în raportul de specialitate al Ecosal, act care a stat la baza hotărârii de CL privind taxa de habitat, se arată clar că va urma şi o altă majorare a taxei de salubrizare: “Considerăm că ordonatorul de credite va trebui să aibă în vedere că în perspectiva foarte apropiată taxa de salubritate pentru persoanele fizice din municipiul Galaţi va suporta majorări consistente”.
Mai trebuie precizat că taxa de habitat valabilă de la 1 ianuarie 2017 în municipiului Galaţi (de 85,09 lei/an) este mai mică decât taxa altor municipii: la Brăila, taxa anuală actuală este de 85,8 lei, iar la Tulcea – 92 de lei.
Sursa: Monitorul de Galaţi