Având în vedere incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul Covid19 mai mare de 3/1.000 de locuitori, înregistrată pe raza municipiul Galați, conform Hotărârii nr. 175/ 21.03.2021 și a datelor aferente actualizate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galați, Teatrul GULLIVER anunță suspendarea pentru moment a activității cu publicul. În acord cu prevederile legale în vigoare, măsurile anunțate se aplică pentru o perioadă de 14 zile.
Echipa Teatrului GULLIVER mulțumește tuturor spectatorilor care au fost prezenți la cele mai recente reprezentații susținute la Sala Mare și reamintește tuturor iubitorilor de teatru că rămâne alături de public și că lucrează în continuare la pregătirea spectacolelor și reprezentațiilor planificate, prin desfășurarea repetițiilor programate și urmarea etapelor de producție pentru spectacolele din repertoriu. Astfel, de îndată ce va fi permisă reluarea activității la sală, Teatrul GULLIVER își așteaptă publicul cu noi reprezentații atractive și pline de farmec.
Totodată, după cum și-a obișnuit publicul, în perioada în care, din cauza contextului epidemiologic, nu va putea desfășura activitatea la sală, Teatrul GULLIVER va fi prezent în mediul online cu noi proiecte speciale și conținut dedicat, asigurând, în acest fel, o ofertă artistică atractivă, diversificată și adaptată condițiilor actuale.
Toate noutățile cu privire la activitatea teatrului sunt disponibile și actualizate pe canalele de comunicare: pagina de Facebook: www.facebook.com/TeatrulGulliver și site-ul teatrului www.teatrul-gulliver.ro.
- Ce trebuie să știi despre menținerea sănătății bebelușului tău în sezonul rece
- Vrei sărbători fără griji în acest an? Apelează la o firmă de curăţenie!
- Cum echipezi inteligent o bucătărie cu suprafață mică?
- 8 direcții pentru marketingul unui restaurant
- Top 10 cofetării din Galați pe care trebuie să le încerci
😔