Prieteni din Galați!
Sâmbătă, pe 29 iunie, sunteți așteptați cu mic cu mare la Restaurant Pescăruș (pe faleză), la noua piesă de teatru „Când mă fac MARE” cu Ema și cu Eric, dramatizare după cea mai recentă carte scrisă de Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană). Piesa începe de la ora 11.00, dar vă așteptăm începând cu 10.30 cu brațe deschise și prețuri reduse la cărțile Prințesei.
Biletele au prețul simbolic de 11 lei și vor putea fi achiziționate online de aici.
Piesa de teatru Când mă fac MARE cu Ema și Eric este jucată de Anca Grosu și Ioana Rizea, adică Trupa Sufletos din București.
În spectacol, cei doi pofiticioși, Ema și Eric, explorează împreună, în stilul, lor caraghios și sincer, tot felul de meserii,
principii de viață legate de adevăr și compasiune, află despre campaniile umanitare și de ce sunt ele importante,
discută despre adaptarea Emei la școală, printre copii care uneori râd de ea sau o mai împing.
Sunt multe momente haioase, melodii compuse și interpretate de Anca Grosu, iar copiii vor fi invitați să facă mișcare
și să se gândească și ei la meserii și valori.
Spectacolul durează 45 de minute și este destinat copiilor peste 3 ani (dar pot participa și cei mai mici, normal).
La final, puteți achiziționa toate cărțile Ioanei Chicet-Macoveiciuc, la prețuri speciale, inclusiv cartea Când mă fac
MARE, care include un semn de ușă cadou, scris chiar de Ema.
Veți găsi la preț special la lansare și noul roman despre vindecare, „Semn că te am”, și recent lansata carte pentru copii „Mami și tati se poartă ciudat”.
Autoarea cărților, care va fi și ea prezentă sâmbătă la Galați, vă așteaptă la final pentru poze și autografe.
Costul unui bilet este de 11 lei de persoană. Copiii sub 2 ani nu plătesc și pot fi ținuți în brațe (neavând loc alocat).
Piesele din spectacol sunt acestea, dacă doriți să le repetați din vreme cu copiii:
Imnul Pofticioșilor
Imnul meseriilor
Principii de viață
Sursa: Facebook
Te-ar putea interesa și GIVEAWAY! Câștigă unul din cele zece bilete la Cinema 3D Galați!