The Folly este un restaurant cu o atmosferă intimă și plăcută, ce a introdus o latură nouă a gastronomiei: BUCĂTĂRIA SPANIOLĂ. În ceea ce privește bucătarul, Vick Cehan este o legendă a bucătăriei spaniole. Gastronomia, în acest restaurant, este adusă de acesta până la cote maxime prin originalitatea gustului de care nu te poți sătura, cât și prin aranjarea estetică a preparatelor!
Î: Cum v-a venit ideea să alegeți bucătăria spaniolă?
V.C.: Aveam această idee implementată de vreo 2 luni. Având în vedere că eu am trăit în Spania o perioadă și că m-am remarcat doar în bucătăria de acolo, am realizat că ar trebui o schimbare pentru persoanele dornice de ,,nou”. De aceea, pe lângă felurile de mâncare tradiționale românești, aici pot fi savurate și mâncăruri după rețetele spaniole.
Î: Prin ce fel nou de mâncare vă remarcați, având în vedere că în Galați mai este un restaurant cu specific spaniol?
V.C.: Aici, sincer să fiu, țin să te contrazic. Nici un restaurant din Galați nu se ridică la standardele spaniole, precum acesta. Eu efectiv am adus toate rețetele direct de la ,,mama lor”. Spre exemplu, în Galați sunt o mulțime de pizzerii, însă poate că nici măcar una nu ar fi ,,recunoscută” de un italian. În ceea ce privește felurile de mâncare prin care ne remarcăm, le-aș putea lista pe toate. Aromele din ceea ce prepar sunt mereu intense și nu pot fi comparate cu altceva din oraș.
Î: Ce preferați cel mai mult din ceea ce preparați și ce doriți să recomandați?
V.C.: Ce întrebare grea mi-ai adresat! Aș minți dacă ți-aș enumera 1, 2, 3 rețete care îmi plac, pentru că eu iubesc tot ceea ce gătesc. Asta mă reprezintă și asta încerc să transmit și clienților noștri. Însă, Paella Valencia este cea mai recunoscută rețetă spaniolă. Și cel mai important aspect este acela că la noi este preparată într-un mod spectaculos din punct de vedere al gustului.
Î: Ce feluri noi de mâncare aveți de gând să introduceți în meniu?
V.C.: Noi preparăm orice își dorește clientul, chiar dacă poate că nu este în meniul dat. În meniu, noi punem câteva mâncăruri și verificăm în mod regulat care se cer. Nu avem ceva ,,bătut în cuie”.
Î: Ce așteptări aveți pentru anul 2018?
V.C.: Anul 2018 sperăm să fie unul mai prosper ca oricând, pentru ca noi suntem singurii care au introdus cu adevărat un plus de noutate în gastronomia restaurantelor acestui oraș. Cu toate acestea, pe tot parcursul anului vom încerca să răspândim cât mai mult conceptul de bucătărie spaniolă și, cu siguranță, clienții vor ajunge să iubească aceste feluri de mâncare!
Î: Și acum pe final, îmi puteți da un scurt mesaj pentru pentru cititori?
V.C.: Mai pot adăuga doar atât: „The Folly” e OLE!
Ne găsiţi în Galaţi, Str. Domneasca Nr. 13 / 0336 802 125 sau pe site-ul nostru.
Interviu realizat de Marina Nadoleanu
Fii la curent cu toate noutăţile din oraşul tău cu exploremag