miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăArticoleTinerii în Arenă – a câștigat premiul Youth Empowerment acordat de Emerging...

Tinerii în Arenă – a câștigat premiul Youth Empowerment acordat de Emerging Europe la Bruxelles

Proiectul Tinerii în Arenă, o initiațivă Vreau să fiu Antreprenor, proiect al Romanian Business Leaders, ajuns deja la ediția 3 în acest an, a fost desemnat câștigător la nivel european pe 23 iunie la Bruxelles de către organizația Emerging Europe la categoria Capacitarea Tinerilor (Youth Empowerment).

Tinerii în Arenă reprezintă unul dintre cele mai mari evenimente de business din România adresate tinerilor din Generația Z. Scopul proiectului este de a stimula și cultiva spiritului antreprenorial în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani. An de an, echipele de tineri antreprenori se află față în față cu unii dintre cei mai de succes antreprenori români ce le pot deveni mentori în dezvoltarea ideilor lor de afaceri. Tinerii în Arenă coagulează energia și dorința antreprenorială a tinerilor din România celebrând spiritul antreprenorial și oferind inspirație, motivație și informație.

Cel de-al cincilea summit anual al Emerging Europe desfășurat la Bruxelles pe 23 iunie a fost un prilej de recunoaștere a muncii celor peste 60 de ONG-uri, întreprinderi și persoane din întreaga Europă Centrală și de Est, programul evidențiind cele mai bune practici, inovația și curajul în întreaga regiune.

Andrew Wrobel, Partener fondator, Emerging Europe a declarat: ”Am avut privilegiul de a avea câțiva mentori de-a lungul carierei mele și știu cât de important este să le oferim tinerilor posibilitatea de a se implica și de a-i face conștienți de potențialele direcții pe care le-ar putea lua în cariera lor, iar tinerii să aibă modele de urmat. Programele de mentorat joacă un rol crucial în acest întreg proces. Mă bucur să văd că proiectul <Tinerii în Arenă> este apreciat atât de juriul profesionist, cât și de publicul larg, care a ales programul drept cea mai bună inițiativă de responsabilizare a tinerilor din 2022. Sper din tot sufletul că premiul nu numai că va pune reflectoarele asupra unor programe similare disponibile în alte țări emergente din Europa, dar va trezi și interesul tinerilor pentru acest tip de program. În plus, îi va încuraja și pe cei care le creează să producă schimbări și mai mari în viața tinerilor”.

Câștigătorii din cadrul Emerging Europe au fost împărțiți pe cinci piloni (5P) care reflectă Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite (oameni, planetă, prosperitate, parteneriat, pace). Aceștia au fost aleși de către un panel global de lideri provenind din comunitatea globală a Emerging Europe și pe baza unui vot public în care au fost exprimate peste 8.000 de voturi pentru cei nominalizați.

Așa cum menționează organizatorii Emerging Europe, Tinerii în Arenă a fost selectat ca inițiativă de top la nivel european pentru acoperirea sa națională a programului de mentorat și sprijinul pe care aceștia îl oferă în dezvoltarea ideilor de business ale tinerilor între 16-24 de ani. Lista cu proiectele finaliste o puteți regăsi aici. În lista nominalizărilor au fost trei proiecte, respectiv: Tinerii în Arenă, Skala Magazine din Macedonia de Nord și Perspektiva 4 Youth din Albania.

Recunoașterea oferită de către Emerging Europe pentru proiectul românesc Tinerii în Arenă este o confirmare a valorii pe care acest proiect o aduce ecosistemului de business din România și reprezintă o validare că reprezintă o bună practică ce poate fi scalată la nivel regional. ”Prin inițiativele noastre ne dorim să îi încurajăm pe tineri, să le arătăm potențialul și să îi sprijinim să îl realizeze prin antreprenoriat. Avem multe oportunități în România și dacă reușim să le vedem și să îi sprijinim pe tineri să le fructifice va fi o ocazie extraordinară prin care putem să dezvoltăm afaceri în România și să păstrăm tineri cu potențial în țară. Construind și dezvoltând afaceri, încă de la vârste fragede, acești tineri pot demonstra că se poate, ceea ce îi va încuraja și pe alți tineri să îi urmeze. Astfel, vom produce mai multă prosperitate în România și șanse reale pentru evoluția societății românești. Pregătim în septembrie lansarea înscrierilor pentru următoarea ediție a programului de mentorat și finala ce va avea loc în 2023”, a declarat Alin Apostu, coordonatorul proiectului, completând despre planurile de viitor ale Tinerii în Arenă.

Ediția a 3-a a evenimentului Tinerii în Arenă are drept sponsori: Banca Transilvania, Impetum Group, FAN Courier. Printre susținătorii evenimentului se numără: First PR Agency, Business Mentors, Eventmix, Green Village, Stoica, Reverb44, Atrix Studio, Visual Emotions Photography, Harpoon Marketing, precum și partenerii media: AGERPRES, HotNews, New Money, IQads, Revista Cariere, Curs de Guvernare, Economistul, Club Economic, România Durabilă, Adservio, România Pozitivă, Repatriot, Jurnalul de afaceri, Aleph Business, iar ca partener monitorizare presă: Klarmedia. Organizatorii au lansat prima rundă de înscrieri a ideilor de business pentru următoarea ediție a Tinerii în Arenă, ce va avea loc în 2023 și pentru care puteți aplica aici: https://vsfa.ro/selectie-idei-tinerii-in-arena/

Despre Emerging Europe

Despre Emerging Europe este o întreprindere socială și un centru de creștere a cărei misiune este de a promova creșterea socială, economică și democratică în 23 de țări din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est și în Caucazul de Sud. Raza noastră de acțiune globală prinde o puternică amprentă locală, inițiind dezbateri și fiind o sursă de informații de piață, cunoștințe și conexiuni de profil înalt care ajută organizațiile cu interese în regiunea Europei emergente să se dezvolte. Derulăm mai multe inițiative care evidențiază dezvoltarea durabilă și orientată spre inovare a regiunii, inclusiv programul nostru emblematic Viitorul Europei emergente.

Despre Vreau să fiu Antreprenor

VSFA este un program național prin care ne propunem dezvoltarea antreprenoriatului și promovarea gândirii antreprenoriale. Sub umbrela VSFA se desfășoară 4 proiecte: Vreau să fiu Antreprenor cel mai cunoscut program de educație antreprenorială în rândul tinerilor din România în cadrul căruia am desfășurat peste 300 evenimente și am interacționat cu peste 40.000 de tineri la nivel național în mintea cărora am plantat semințele gândirii de business. Mai multe pe www.vsfa.ro. Tinerii în Arenă este un program prin care punem reflectorul pe tinerii cu potențial și ideile lor de business pe care le sprijinim să se dezvolte prin mentorat. Proiectul Tinerii în Arenă a fost declarat cel mai bun proiect de Youth Empowerment la nivel european de către Emerging Europe în 2022. Insights este un proiect prin care sprijinim organizațiile să se dezvolte prin potențialul și creativitatea unora dintre cei mai antreprenoriali și inovativi tineri din România. Proiectul a primit în 2019 premiul la categoria Top 10 Programe Globale pentru dezvoltare ecosistem de inovație de la ITU, Agenția Națiunilor Unite pentru Informații și Telecomunicații. Studiul Insights PulseZ – barometrul recurent si reprezentativ în randul generației Z. Este cel mai mare studiu în rândul tinerilor 16-24 ani și este un instrument de decizii pentru ONG-uri si companii.

Despre Romanian Business Leaders

Romanian Business Leaders (RBL) este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să își dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiectele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbarea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare. Mai multe pe www.rbls.ro.

ARTICOLE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

AI NEVOIE DE UN LOGO?

- Advertisment -spot_img

ULTIMELE ARTICOLE